La data de 12 septembrie a.c., în jurul orei 17:54, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat prin apel 112, cu privire la faptul că pe DNCB, intersecție cu strada Decebal, din orașul Chitila, a avut loc un eveniment rutier, între două autoturisme.
Polițiștii rutieri din Chitila s-au deplasat la fața locului, unde au constatat faptul că, din accident a rezultat rănirea ușoară a unuia dintre conducătorii auto, care a fost transportat la o unitate spitalicească, pentru acordarea îngrijirilor medicale.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, a fost deschis dosar de urmărire penală, în care polițiștii rutieri din Chitila efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Sursa : IPJ Ilfov
Sursa foto : telefon contact