Home Eveniment Sâmbătă, 16 septembrie, Consiliul Județean Ilfov vă invită la „Green for Kids”...

Sâmbătă, 16 septembrie, Consiliul Județean Ilfov vă invită la „Green for Kids” în parcul Palatului Mogoșoaia

În cadrul 𝗦𝗮̆𝗽𝘁𝗮̆𝗺𝗮̂𝗻𝗶𝗶 𝗘𝘂𝗿𝗼𝗽𝗲𝗻𝗲 𝗮 𝗠𝗼𝗯𝗶𝗹𝗶𝘁𝗮̆𝘁̦𝗶𝗶 𝟮𝟬𝟮𝟯, se va desfășura proiectul „Green for Kids”, sâmbătă, 16 septembrie, între orele 11:00 – 15:00, la 𝗣𝗮𝗹𝗮𝘁𝘂𝗹 𝗠𝗼𝗴𝗼𝘀̦𝗼𝗮𝗶𝗮.

Evenimentul va găzdui un spectacol de teatru, captivant și interactiv, care va avea ca temă principală importanța economisirii energiei și alegerea modalităților de transport sustenabile.

Prin mesajul prezentat și al personajelor amuzante, copiii vor învăța despre beneficiile utilizării altor mijloace de transport, prietenoase cu mediul, a bicicletei și trotinetei, dar și despre beneficiile mișcării în aer liber, inclusiv ale mersului pe jos.

Acest spectacol va oferi copiilor nu doar distracție, ci și informații valoroase despre felul în care pot contribui ei înșiși la protejarea mediului înconjurător.

De asemenea, va funcționa un atelier de desen și pictură, pe tema „Save Energy”, cu 20 elevi ai Centrului de Excelență de la Liceul Știrbey din Buftea – profesor îndrumător Mihnea Badea.

Aici copiii vor avea ocazia să își exprime imaginația și să creeze desene care ilustrează în viziunea lor, diverse moduri creative de a economisi energia în viața de zi cu zi.

Toți cei care vor participa cu lucrări la această acțiune vor primii din partea organizatorilor materiale promoționale adecvate vârstei lor.

Vor fi amenajate și ateliere de meșteșug (pielărie, bijuterii, cusut, olărit, iconar, împletituri răchită, etc.) și un spațiu pentru adopția de animale.

Evenimentul este organizat de către Consiliul Județean Ilfov prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov, Inspectoratul Școlar Județean Ilfov, Primăria Capitalei, Centrul Cultural „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” și Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov.

Sursa : Consoiliul Județean Ilfov

Sursa foto : Consoiliul Județean Ilfov