Poliţiştii din Ilfov au anunţat luni că au extins cercetările în dosarul în care există suspiciuni privind fraudarea probei teoretice a examenului auto, astfel că numărul suspecţilor sau al inculpaţilor a ajuns la 90, potrivit News.ro.
Dintre cele 90 de persoane, 26 au fost reţinute pentru o zi, iar dintre acestea, faţă de două a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile şi pentru 23 de persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar.
”În cursul zilei de astăzi, poliţiştii desfăşoară activităţi procedurale privind 10 suspecţi, fiind emise 10 mandate de aducere, cu privire la beneficiari ai unor permise de conducere obţinute în mod ilegal, intermediari şi un alt instructor auto, care ar fi sprijinit activitatea infracţională”, au mai precizat poliţiştii.
În 18 octombrie, IPJ Ilfov anunţa că instrumentează un dosar în care există suspiciuni că peste 50 de persoane au fraudat proba teoretică a examenului pentru obţinerea permisului, cu ajutorul unui sufleor şi a unor dispozitive care-i permiteau acestuia să vadă monitorul şi să sugereze răspunsurile. Un bărbat a fost prins atunci în flagrant.
Candidaţii care au fraudat plăteau între 3.000 şi 7.500 de euro.
Sursa : g4media.ro