marți, septembrie 10, 2024
Județul Ilfov
cer senin
21.1 ° C
22.2 °
20.5 °
63 %
6.7kmh
0 %
mar
29 °
mie
19 °
joi
28 °
vin
31 °
sâm
21 °

3 PERCHEZIȚII DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTII BIROULUI PENTRU PROTECȚIA ANIMALELOR, ÎN 2 DOSARE PENALE

La data de 5 septembrie a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Ilfov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, au efectuat 3 percheziții la domiciliile a 2 persoane, în cadrul a 2 dosare penale, în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și folosire de instrumente falsificate.

În fapt, în perioada anilor 2022-2023, ar fi fost induse în eroare 5 persoane vătămate, prin manopere dolosive, constând în postarea pe un site, a unor  anunțuri privind vânzarea de exemplare canine, în care erau prezentate informații false, dar și prin folosirea unor carnete de sănătate, în care erau menționate, în fals, operațiuni sanitar- veterinare și care  aveau aplicate parafe falsificate.

La percheziții au fost descoperite și indisponibilizate mai multe carnete de sănătate, referitoare la exemplare canine, în care ar fi fost înscrise mențiuni false privind vaccinări și deparazitări și o parafă de medic veterinar, care ar fi falsificată.

În cadrul activităților procedurale, polițiștii au emis 2 ordine de plasare pentru 9 exemplare canine, și au fost lăsate în custodie, alte 9 exemplare, în vederea continuării cercetărilor.

În urma probatorului administrat, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au dispus reținerea uneia dintre cele 2 persoane,  respectiv o femeie de 33 de ani, bănuită de comiterea faptelor investigate, iar în cursul zilei de astăzi, aceasta a fost  prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, care a dispus măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Sursa : IPJ Ilfov

Sursa foto : newsbv

Cele mai noi stiri