marți, septembrie 10, 2024
Județul Ilfov
cer senin
17.9 ° C
18.3 °
17.7 °
72 %
4.6kmh
0 %
mar
28 °
mie
22 °
joi
29 °
vin
32 °
sâm
19 °

Valentin Cimpoeru, pompier-paramedic, membru în lotul reprezentativ al ISUBIF

” 14 ani cu intervenții numeroase și dificile cu ambulanța SMURD, la care se adaugă multă seriozitate, ambiție și perseverență: aceasta este descrierea pe scurt a lui Valentin Cimpoeru, pompier-paramedic, membru în lotul reprezentativ al ISUBIF, care în urmă cu câteva zile a ridicat tricolorul pe locul întâi al podiumului la competiția World Rescue Challenge 2022, desfășurată în Luxemburg.

Din anul 2008, de la înființarea SMURD în București, a ales să fie paramedic și să ducă o luptă contracronometru pentru a salva vieți. În tot acest timp s-a confruntat cu situații limită, care l-au făcut tot mai puternic.

Competiția de la care s-a întors victorios, alături de colegii din lot, îl face tot mai încrezător că putem realiza rezultate bune și în viitor: „pentru această participare ne-am pregătit cât de mult a fost posibil și ne-am propus să avem o clasare printre cei mai buni, mai ales că eram la prima experiență la un astfel de concurs internațional. A contat foarte mult și faptul că îi cunoșteam foarte bine pe colegii din echipă. Știam că întâlnim competitori cu multe participări succesive la concursuri, dar acest lucru nu a făcut decât să ne ambiționeze. Mă bucur pentru rezultatul obținut și pentru promovarea țării noastre, am dovedit că putem fi la înălțime. În plan profesional îmi doresc să valorific experiența acumulată, pentru a salva cât mai multe vieți”.

Valentin are 37 ani, este căsătorit și are 3 fetițe, care l-au felicitat pentru că l-au văzut la tv. În timp vor înțelege și faptul că tatăl lor este un învingător.

Îți mulțumim și ne înclinăm în semn de respect! ” , a transmis ISU București-Ilfov.

Cele mai noi stiri