La data de 27 martie a.c., în jurul orei 19:21,polițiștii Stațiunii Snagov au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că, la aceeași dată, în jurul orei 19:00, în timp ce se afla pe strada Intrarea Dealul Morii, un copil a fost mușcat de un câine.
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii Stațiunii Snagov au stabilit faptul că, respectivul câine are stăpân. Acesta a fost identificat, în cauză fiind vorba despre un bărbat, în vârstă de 27 de ani.
La fața locului s-au deplasat imediat polițiștii din Snagov pentru efectuarea activităților specifice, sesizând totodată autoritățile locale din Gruiu, pentru a interveni în zonă.
De asemenea la fața locului s-a deplasat un echipaj medical care a transportat victima la spital pentru acordarea îngrijirilor de specialitate, ulterior acesta fiind externat.
Polițiștii Stațiunii Snagov au deschis un dosar penal în care efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neluarea de către proprietarul câinelui sau deținătorul temporar al acestuia a masurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane.
Sursa : IPJ Ilfov
