Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat la data de 28 august a.c., în jurul orei 00:38, cu privire la faptul că, un autoturism a intrat în coliziune cu gardul unui imobil din localitatea Dascălu, din Otopeni.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din Otopeni, care au stabilit faptul că, un autoturism, în timp ce se deplasa pe o stradă din comuna Dascălu, a intrat în coliziune cu gardul unui imobil, după care a plecat de la fața locului.
În cadrul activităților procedurale, la scurt timp, polițiștii l-au identificat și depistat pe o stradă din comuna Dascălu, pe bărbatul de 22 de ani, bănuit că ar fi condus autoturismul respectiv.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie, precum și faptul că, tânărul ar fi sustras autoturismul în scopul folosirii pe nedrept, de la prietenul său.
Polițiștii rutieri ilfoveni au procedat atât la testarea tânărului cu aparatul alcooltest, care a indicat valoarea de 0, 66 mg/l alcool pur în aerul expirat, cât și la testatarea cu aparatul drugtest, care a indicat o valoare pozitivă la consumul de substanțe psihoactive.
În urma probatoriului administrat, la data de 28 august a.c., polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore față de tânărul respectiv, iar, în cursul zilei de 29 august a.c., acesta a fost prezentat procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, care a dispus măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice ori a substanțelor psihoactive și distrugere. Sursa : IPJ Ilfov
Sursa foto : dobrogea tv
