Primăria Sectorului 6 a anunțat înființarea oficială a Grădiniței „Sfinții Constantin și Elena”, o unitate modernă, construită de la zero pe Strada Lunca Cernei nr. 3, în curtea Școlii Gimnaziale cu același nume.
Decizia de înființare a fost aprobată astăzi prin hotărâre a Consiliului Local, iar grădinița va funcționa fără personalitate juridică, în subordinea Școlii Gimnaziale „Sfinții Constantin și Elena”.
Grădiniță nZEB, cu dotări de top și design deosebit
Noua clădire, finalizată și recepționată anul trecut, respectă standardele nZEB (clădiri cu consum energetic aproape zero) și impresionează atât prin funcționalitate, cât și prin estetică. Grădinița va funcționa cu program prelungit și are o capacitate totală de 120 de copii.
Caracteristici ale noii grădinițe:
- Suprafață desfășurată de 2.446 mp, pe două niveluri (parter + etaj)
- 6 săli de clasă spațioase, fiecare cu 132 mp, băi proprii, ferestre mari și pereți pictați cu personaje vesele și mesaje motivaționale
- Zone special amenajate pentru odihnă și activități educaționale
- Sală mare de mese la parter, sală multifuncțională de 141 mp la etaj
- Cabinet medical, izolator, spălătorie, călcătorie
- Lift, panouri fotovoltaice și solare, grupuri sanitare adaptate copiilor
Primarul Ciprian Ciucu a declarat că noua grădiniță este una dintre cele mai frumoase și bine dotate din țară, fiind un exemplu de cum ar trebui să arate o instituție modernă de învățământ preșcolar.
Ce urmează
După aprobarea înființării unității, clădirea va fi predată Școlii Gimnaziale „Sfinții Constantin și Elena”. Urmează obținerea avizului de funcționare din partea ARACIP, angajarea personalului didactic și auxiliar, și definitivarea dotărilor interioare. Grădinița își va deschide oficial porțile în septembrie 2025, odată cu începerea noului an școlar.
Investiții continue în infrastructura educațională
Noua grădiniță este a doua construită de la zero în Sectorul 6 în ultimii ani. În 2023, a fost dat în folosință un corp nou la Grădinița nr. 274, situată pe Bd. Iuliu Maniu nr. 11D, cu o capacitate de 180 de copii și 8 săli de grupă. O a treia grădiniță, în cartierul ANL Brâncuși, se află în construcție.
„Educația este prioritatea noastră, iar aceste investiții sunt dovada clară că ne ținem de cuvânt. Construim, modernizăm și creăm condiții excelente pentru viitorii elevi ai Sectorului 6,” a transmis primarul Ciprian Ciucu.
Sursa: Primăria Sectorului 6
Sursa foto: Primăria Sectorului 6