MoșCrăciun dă adunarea în acest weekend, în Parcul Drumul Taberei, la West Side Christmas Market. Trebuie să-și refacă stocul de cadouri, astfel că își cheamă spiridușii să-i dea o mână de ajutor. Punctul de întâlnire este Căsuța Spiridușilor de la intrarea în parc. O căsuță ca-n povești, gestionată de DGASPC Sector 6.
Orice copil este binevenit să dea o mână de ajutor și să se transforme în spiridușul Moșului. Poate să meșterească, alături de alți copii, ornamente de Crăciun, steluțe și ghirlande pentru brad. Prin joc, cei mici învață să fie îndemânatici, să construiască, pot lega prietenii și petrece împreună clipe de neuitat, într-o atmosferă caldă, veselă, de sărbătoare.
Materialele vor fi puse la dispoziție, tot gratuit, de către colegii de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6.
PROGRAMUL ATELIERELOR
Puteți participa la ateliere gratuit, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 12.00 – 17.30. Astfel:
Sâmbătă, 7 decembrie
– 12.00 – 14.30: Calendar Advent
– 15.00 – 17.30: Ghirlande pentru brad
Duminică, 8 decembrie
– 12.00 – 14.30: Ornamente de Crăciun
– 15.00 – 17.30: Caruselul Steluțelor
Sursa: Primăria Sectorului 6
Sursa foto: Primăria Sectorului 6