Un bărbat de 30 de ani din București a fost reținut și ulterior arestat pentru trafic de droguri de mare risc, după ce a fost surprins în flagrant având asupra sa comprimate de ecstasy și pulbere MDMA, a informat joi IPJ Brașov și DIICOT Brașov.
„La data de 3 iunie, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Braşov, au realizat o acţiune de prindere în flagrant delict şi o percheziţie domiciliară, în municipiul Braşov. Vizată a fost o persoană, de 30 de ani, din municipiul Bucureşti, cercetată pentru trafic de droguri de mare risc”, se arată într-un comunicat remis de IPJ Braşov.Conform DIICOT, din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că acesta a deţinut şi comercializat droguri de mare risc, comprimate ecstasy şi pulbere MDMA, cu sume cuprinse între 600 şi 3.400 de lei.”De asemenea, inculpatul a fost prins în flagrant în timp ce deţinea, în vederea comercializării, 250 de comprimate ecstasy şi o cantitate de substanţă pulverulentă din acelaşi tip de drog de mare risc. În urma percheziţiei domiciliare efectuate au fost identificate şi ridicate cantităţile de 210 grame de amfetamină, 100 de grame de ketamină, 70 de grame de rezină de canabis, 50 de grame MDMA, 25 de grame MMC, un cântar digital, precum şi alte mijloace de probă”, se arată în comunicatul DIICOT Braşov.Bărbatul a fost reţinut şi, ulterior, în 4 iunie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Braşov a dispus arestarea preventivă a sa pentru o perioadă de 30 de zile.
Link : https://www.stiripesurse.ro/barbat-arestat-pentru-trafic-de-droguri-de-mare-risc_3342007.html
Sursa : stiripesurse
Sursa foto : digi24