Aeroportul Național Reagan din Washington DC va rămâne închis cel puțin până vineri, ora 05:00 (12:00, ora României), după o coliziune gravă între un avion de pasageri și un elicopter militar, anunță Administrația Federală a Aviației (FAA).
Toate decolările și aterizările au fost oprite pe Aeroportul Național Reagan, după ce o aeronavă de pasageri care transporta 64 de persoane s-a ciocnit cu un elicopter al Armatei americane în timp ce se apropia de o pistă a aeroportului, potrivit FAA și oficialilor din domeniul apărării, arată CNN.
Aproximativ 19 aeronave se aflau în aer în momentul prăbușirii și au fost deviate către Aeroportul Internațional Dulles, la aproximativ 30 de kilometri vest.
Miercuri, 858 de zboruri erau programate să decoleze și să aterizeze pe Aeroportul Național Reagan, potrivit companiei de analiză Cirium, iar 869 de zboruri erau programate să decoleze și să aterizeze joi.
Autoritatea Aeroporturilor Metropolitane din Washington a transmis un anunț de presă referitor la accident.
„În jurul orei 21:00, miercuri seara (joi, ora 04:00, ora României, n. red.), personalul de urgență de la Aeroportul Național Reagan a luat primele măsuri cu privire la un accident între o aeronavă de pasageri, identificată de FAA drept zborul American Eagle 5342, și un elicopter Sikorsky. Echipe de intervenție ale unor alte agenții au fost chemate să asiste, iar decolările și aterizările pe aeroport au fost oprite pentru restul serii. Vom continua să transmitem informații pe măsură ce acestea devin disponibile”, se arată în comunicat.
Un avion de pasageri al American Airlines și un elicopter Black Hawk al Armatei americane s-au prăbușit în fluviul Potomac, după ce s-au ciocnit în aer lângă Aeroportul Național Ronald Reagan din Washington, miercuri seară, au anunțat oficialii locali.
Potrivit CBS News, cel puțin 18 cadavre au fost recuperate până acum. Două surse au declarat pentru Reuters că mai multe cadavre au fost scoase din apă.
American Airlines a confirmat că la bordul avionului se aflau 64 de persoane: 60 de pasageri și patru membri ai echipajului. Trei militari se aflau la bordul elicopterului Armatei, a declarat un oficial american.
Donald Trump, ținut la curent cu privire la accidentul de la Washington, DC
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost informat de oficiali cu privire la accidentul aviatic produs în capitala Washington, DC, când un avion de linie s-a ciocnit cu un elicopter militar.
Imediat după incident, care a dus la moartea a zeci de persoane, președintele Trump a postat pe rețeaua sa, Truth Social, un mesaj referitor la această tragedie.
„Avionul se afla pe o traiectorie perfectă și de rutină în apropiere de aeroport. Elicopterul a mers direct spre avion pentru o perioadă lungă de timp. Este o NOAPTE SENINĂ, luminile avionului erau pornite, de ce elicopterul nu a urcat sau nu a coborât, sau nu a întors?. De ce nu i-a spus turnul de control elicopterului ce să facă în loc să întrebe dacă au văzut avionul? Aceasta este o situație groaznică, ce pare că ar fi trebuit prevenită. NU E BINE!!!”, a scris Trump.
Sursa: gandul.ro
Sursa foto: stiripesurse.ro