Primăria se mândrește cu cetățenii responsabili din Sectorul 6

Sunt cei care ajută, care ridică petul de jos și îl duc la coș, care apreciază munca altora, o mențin, ba chiar pun umărul și contribuie fără să aștepte nimic în schimb.

„Unul dintre aceștia e Claudia Pleșu, o tânără din cartierul Militari. Pentru că vrea să trăiască într-un loc curat, frumos, civilizat, s-a apucat să îngrijească singură grădina blocului.

Noi, prin ADPDU Sector 6, susținem astfel de inițiative și oferim gratuit asociațiilor de proprietari răsaduri de flori.

„Am văzut pe Facebook că există un program al ADP prin care se dau răsaduri de flori. Am sunat și, în numele asociației de proprietari, am luat două lădițe, una de crăițe și una de gazania. O să le plantez în jurul blocului”, spune Claudia.

O vecină a ajutat-o să le ia, însă prea puțini au timp să coboare și să se implice. Claudia s-a apucat singură de plantat. Vremea e perfectă, pământul e bun, căci a plouat.

„Având fereastra atât de aproape de grădină, simt nevoia să fac curat, să îngrijesc flori, ca să am o priveliște frumoasă când mă uit pe fereastră. Mai ales că, lucrând de acasă, sunt toată ziua la calculator. Îmi place munca aceasta, mă relaxează. Dacă nu stau la curte, măcar să grădinăresc în fața blocului, la aer. O fac nu doar pentru mine, ci și pentru vecinii mei”, adaugă tânăra.

Blocul de vizavi are și el o grădină plină de flori. Este îngrijită de doamna Ilinca Țoba, o femeie de 88 de ani. Merge greu, în baston, dar asta nu o împiedică să ude florile și să smulgă buruienile.

„Eu am trăit la țară, la Videle, Teleorman. De mică mi-a plăcut să lucrez în grădină. De 20 de ani, de când m-am mutat în acest bloc, mă ocup de curticica asta pentru că îmi aduce aminte de copilărie. Din acest an, însă, am cam predat ștafeta generației mai tinere, că eu nu mai pot”.

Acum, responsabilă cu grădina blocului e Elena Hoghi, 58 de ani, și ea de la țară, din Bacău. „Când ies în grădina noastră și văd ce frumos e, îmi ridică moralul. Mă ocup de ea pentru că am timp și îmi place, mă relaxează. Mă bucur să văd că și alți vecini din cartier ne-au luat exemplul”, spune doamna Elena.

Suntem mândri de comunitatea noastră! Și vă spunem un secret: faptele bune sunt molipsitoare!

Noi, prin ADP, amenajăm și îngrijim străzile, bulevardele, parcurile și tot spațiul public, iar voi aveți grijă de propriile grădini de bloc.” , a transmis Primăria Sectorului 6.

Video : https://www.facebook.com/watch/?v=536516381892132

Cele mai noi stiri