Eugen Tomac, președintele Partidului Mișcarea Populară, a făcut apel la cetățeni să participe la alegerile europarlamentare, într-o conferință de presă susținută marți în Chișinău.
Deputatul în Parlamentul European, Eugen Tomac, președinte al Partidului Mișcarea Populară, a susținut marți, 4 iunie, o conferință de presă la Chișinău, R. Moldova, pentru a explica importanța participării la vot în cadrul alegerilor europarlamentare de pe 9 iunie.
„Vă invit să participați în număr cât mai mare la vot în toate cele 52 de secții deschise pe teritoriul R. Moldova. Acesta este primul meu îndemn și cel mai important. Prezența dumneavoastră la aceste alegeri are o semnificație aparte, fiind o dovadă în plus a destinului european al R. Moldova. Ne va ajuta să apărăm în Parlamentul European cu și mai multă hotărâre aspirațiile de integrare europeană ale R. Moldova. Este un semnal pe care îl puteți transmite la Bruxelles. R. Moldova este singurul stat candidat în care o mare parte din cetățeni sunt deja cetățeni europeni, prin cetățenia română. Prin urmare, participarea la vot este esențială.”, a declarat europarlamentarul român.
Eugen Tomac este candidatul Alianței Dreapta Unită pentru Parlamentul European. „Singura alianță de dreapta la aceste alegeri este Alianța Dreapta Unită. Nu veți mai găsi nicio altă formațiune care să se identifice cu mesajele de dreapta. Noi am fost la Chișinău de Ziua Unirii pentru a ne prezenta proiectul pentru R. Moldova. PNL nu a făcut acest lucru. Nici aici, nici în România nu se afișează, pentru că le este rușine de alianța cu PSD. Unii dintre candidații de astăzi ai coaliției PSDPNL sunt oameni care mai ieri îi plângeau de milă lui Șor. Sunt niște realități politice pe care, în calitate de lider al Partidului Mișcarea Populară, am decis să le prezint. Alianța Dreapta Unită va lupta în Parlamentul European pentru ca R. Moldova să rămână unul dintre obiectivele prioritare pe agenda Uniunii Europene”, a adăugat Eugen Tomac.
Președintele Partidului Mișcarea Populară a fost unul dintre cei mai activi deputați în Parlamentul European. „R. Moldova este o prioritate pentru mine ca om politic nu de ieri, de azi. Am îndemnat la susținerea R. Moldova în orice context, în Parlamentul României și în mandatul din Parlamentul European. Este esențial să luptăm zi de zi pentru ca acest ținut românesc să fie scos de sub amenințarea constantă a Federației Ruse care este agresivă și imprevizibilă”, a spus Eugen Tomac.
În acest sens, candidatul Alianței Dreapta Unită a subliniat că soluția este România unită cu R. Moldova în Uniunea Europeană. „Ne dorim ca Republica Moldova să se unească cu România în interiorul Uniunii Europene. Este un obiectiv realist și singurul care poate garanta securitatea R. Moldova”, a spus președintele PMP.
Eugen Tomac a criticat dur actuala guvernare PSD PNL pentru încetinirea procesului de redobândire a cetățeniei române. „La inițiativa președintelui Băsescu am flexibilizat procesul de redobândire a cetățeniei, stipulând clar în lege că acesta trebuie să dureze nu mai mult de 5 luni. Astăzi, redobândirea cetățeniei durează și 5 ani. Un alt argument pentru a nu vota astăzi coaliția PNLPSD este decizia absurdă de a retrage buletinul românesc cetățenilor români care nu sunt găsiți la domiciliul din România. O eroarea colosală, o nedreptate care afectează sute de mii de cetățeni români. Alianța Dreapta Unită va corecta această nedreptate, pentru că Alianța Dreapta Unită este partenerul cel mai de încredere al românilor din R. Moldova”, a conchis Eugen Tomac.
Sursa foto : RFI
– Comandate de: Partidul Mișcarea Populară – parte a Alianța Dreapta Unită USR-PMP-Forța Dreptei
– Executat de SC MODERN MEDIA GROUP SRL – portal:
– Cod unic mandatar financiar coordonator: CUI 41240004