sâmbătă, ianuarie 18, 2025
Județul Ilfov
cer senin
3.2 ° C
4 °
2.7 °
61 %
4.6kmh
0 %
sâm
4 °
Dum
8 °
lun
10 °
mar
7 °
mie
6 °

Eugen Tomac : „Este cea mai mare umilință la care suntem supuși în calitate de stat membru al Uniunii Europene”

„O umilință pe care nu o meritam

Astăzi se demonstrează cât se poate de limpede că în Uniunea Europeană regulile pot fi călcate în picioare chiar și de cei care ne dau lecții de loialitate față de valorile europene.

Este cea mai mare umilință la care suntem supuși în calitate de stat membru al Uniunii Europene.

Poate acum va înțelege Parlamentul, Guvernul și, evident, Președintele României că relația cu Uniunea Europeană nu se rezumă doar la subvenții și drept de muncă în alte state.

A conta în Europa înseamnă să faci politică europeană, nu să stai la ușă și să aștepți să decidă alții pentru tine.

Personal, mă simt vinovat chiar dacă atât eu, cât și majoritatea colegilor mei din Parlamentul European, indiferent de partidul din care provin, au muncit mult pentru a reuși; drept urmare toate demersurile legate de Schengen au fost votate.

Nu meritam această lecție cinică, însă nici nu trebuie să ne resemnăm.

Decizia de astăzi doare și este nemeritată. Însă locul nostru este în Uniunea Europeană, locul nostru este în Schengen și vom reuși!” , a transmis Eugen Tomac.

Sursa : facebook / Eugen Tomac

Cele mai noi stiri