Cu alegerile parlamentare și prezidențiale pe orizont, PNL și REPER au purtat miercuri discuții strategice la sediul liberalilor din Capitală.
Copreședintele REPER Dragoș Pîslaru și deputatul REPER Nicolae Teniță au ajuns la sediul central al PNL în urmă cu mai puțin de o jumătate de oră și au urcat în biroul lui Ciucă.
Întrebați de reporterii aflați la fața locului dacă au venit să negocieze pentru o listă comună la alegerile parlamenare, aceștia au răspuns că nu acesta este obiectul discuțiilor.
Surse politice spun că liderii REPER au avut anterior discuții separate cu USR, dar pretențiile acestora pentru realizarea unei alianțe au fost respinse de partidul Elenei Lasconi.
Ciucă a afirmat în dese rânduri că își dorește să strângă în jurul PNL toate partidele anti-PSD, printre care REPER, Forța Dreptei, USR, PMP, atât pentru prezidențiale cât și pentru formarea viitorului guvern după alegerile parlamentare.
Sursa: stiripesurse.ro
Sursa foto: digi24.ro