USR a comunicat că din cei 15 miliarde de euro pe care România ar fi putut să îi încaseze până în prezent din PNRR, doar 9,4 miliarde au fost obținuți efectiv.
„Anul trecut, România nu a încasat niciun euro din PNRR.
Din cele 15 miliarde pe care am fi putut să le încasăm până astăzi, am obținut doar 9,4 miliarde de euro, iar Guvernul a cheltuit efectiv puțin peste 1 miliard.
Acum, conform informațiilor apărute în presă, cererea 3 de plată din PNRR este blocată de Comisia Europeană. Cătălin Drulă, președinte USR, explică cum s-a ajuns aici.
„Sinecurile PSD-PNL pun în pericol, anul acesta, investițiile din PNRR în 11.400 de școli, 25 de spitale și 25 de unități de terapie intensivă neonatală.
Cum a ajuns ca și cererea de plată numărul 3 să aibă probleme?
Atunci când USR a conceput PNRR, a introdus un criteriu clar: reforma instituțiilor statului, numirea profesioniștilor la conducere.
Este o reformă obligatorie pe care PSD-PNL refuză să o implementeze.
Vor ca RA-APPS să fie în continuare exceptată de la regulile de transparență. Este instituția care îi pregătește palatul lui Klaus Iohannis după terminarea mandatului. O renovare de 9 milioane de euro, un contract secretizat, dispreț pentru români și banii publici.
AMEPIP, o agenție care avea rolul de a controla modul în care funcționează companiile de stat, a ajuns să fie populată cu apropiații lui Marian Neacșu. În loc de profesioniști care să nu fie controlați politic, au ales sinecurile PSD-PNL.
Mă bucur că procesul de selecție este pe masa Comisiei Europene. Sper să nu mai vedem intervenții din partea candidaților PSD-PNL la europarlamentare, așa-ziși independenți răsplătiți astăzi pentru modul în care au protejat PSD-PNL în fața UE.
PSD-PNL, sinecurile voastre nu sunt mai importante decât banii pentru investițiile în spitale, drumuri și școli!”, spune președintele USR Cătălin Drulă.
Pe 9 iunie, nu-i lăsăm să ne mai fure viitorul.” , a transmis USR.
Sursa : USR (facebook)
Sursa foto : turnul sfatului