Intervenții, misiuni și activități preventive în perioada 17 – 20.05.2024

În perioada 17.05.2024, ora 06:00 – 20.05.2024, ora 06:00, pompierii din cadrul ISU B-IF au intervenit pentru gestionarea a 1047 de situații de urgență, produse în municipiul București și județul Ilfov.

Ponderea cea mai mare a numărului de intervenții o reprezintă cazurile pentru acordarea primului ajutor calificat, în număr de 865. În perioada menționată am intervenit pentru stingerea a 23 de incendii și pentru soluționarea altor 159 de solicitări diverse (salvare animale, deblocare din medii ostile vieții, etc.).

Sâmbătă, 18.05.2024, pompierii din cadrul ISU B-IF au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la un apartament, pe Calea Victoriei din sectorul 1 al Capitalei. Incendiul s-a manifestat la nivelul unei încăperi. Incendiul a fost lichidat rapid, în limitele găsite, astfel evitându-se propagarea la restul imobilului. În urma evenimentului s-a autoevacuat o persoană. Pentru gestionarea situației de urgență au intervenit trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD.

În cursul zilei de duminică, 19.05.2024, pompierii din cadrul ISU B-IF au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la un imobil de locuințe colective, pe Șoseaua Olteniței, din localitatea Popești Leordeni, județul Ilfov. Incendiul s-a manifestat la nivelul parterului, pe o suprafață aproximativă de 100 mp. În urma evenimentului s-au autoevacuat 10 persoane, iar 20 au fost evacuate de către echipajele de pompieri. Pentru gestionarea situației de urgență au intervenit trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD.

În zilele de 17.05.2024 și 19.05.2024, pompierii din cadrul ISU B-IF au organizat competiția cu tematică de protecție civilă „Prietenii pompierilor”, pentru elevii din municipiul București și județul Ilfov.

În această perioadă, specialiștii inspecției de prevenire și personalul operativ au desfășurat o serie de activități specifice pe linia prevenirii situațiilor de urgență. Au fost efectuate 19 controale de prevenire și o informare preventivă. În urma acțiunilor desfășurate au fost aplicate 64 de sancțiuni în cuantum de 58.500 lei.

Sursa : ISU București-Ilfov

Sursa foto : ISU București-Ilfov

Cele mai noi stiri