În urma informațiilor apărute în spațiul public într-un articol de presă, intitulat „ Incendiul care a DISTRUS serverele închisorii Jilava au mistuit etajul la care se afla și arhiva temutei SIPA. Care este prima concluzie a pompierilor”, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov este abilitat să comunice următoarele:
La data de 26 ianuarie a.c.,. în jurul orei 06:22, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că a izbucnit un incendiu la camera tehnică a unei clădiri din cadrul Pnitenciarului Jilava.
La fața locului s-au deplasat polițiștii echipei de cercetare la fața locului din cadrul Poliției Orașului Măgurele pentru efectuarea activităților din competență, precum și mai multe autospeciale din cadrul ISU București-Ilfov, în vederea localizării și stingerii incendiului.
În cadrul activitatilor de cercetare la fața locului, a rezultat faptul că, în urma incendiului, izbucnit la camera tehnică, care ar avea ca probabilă cauză scurtcircuit al unei prize electrice, au rezultat pagube materiale în sensul că au fost distruse echipamente electrice și electronice (servere, echipamente IT și de comunicații, stații de lucru, monitoare)
Facem precizarea că în urma incendiului nu au rezultat victime și nici alte pagube materiale.
Polițiștii orașului Măgurele continuă cercetările în cadrul dosarului penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă, urmărirea penală fiind efectuată sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu.
Sursa : IPJ Ilfov
Sursa foto : ziare.com
