Percheziții de amploare în Ilfov: 4 persoane vizate într-un dosar de furt calificat și nerespectare a regimului armelor

La data de 18 ianuarie a.c., polițiștii Serviciul de Investigații Criminale Ilfov, sub coordonarea  Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea au desfășurat 6 percheziții la domiciliile a 4 persoane, într-un dosar de urmărire penală, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

De asemenea, polițiștii vor pune în aplicare 4 mandate de aducere, persoanele în cauză fiind conduse la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov, pentru cercetări.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.

La activități au participat polițiști din cadrul Direcției de Investigații Criminale, Serviciul de Intervenții Acțiuni Speciale din cadrul IGPR, Serviciului Acțiuni Speciale Ilfov, polițiști criminaliști și polițiști de la subunitățile de poliție din cadrul IPJ Ilfov.

Sursa : IPJ Ilfov

Sursa foto : cuget liber

Cele mai noi stiri