INDICII PRIVIND REZULTATE POZITIVE LA CONSUMUL DE DROGURI ȘI ALCOOL, ÎN CADRUL ACȚIUNII BLOCADA, DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTII RUTIERI DIN ILFOV

În data de 13 noiembrie a.c., în intervalul orar 20:00-23:00, polițiștii de ordine publică și rutieră din orașul Otopeni, ai Serviciului Rutier Ilfov și Serviciul Acțiuni Speciale Ilfov, împreună cu jandarmi din Ilfov, au acționat în cadrul operațiunii „Blocada” pe drumurile publice din localitatea Balotești, pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere, cu accent pe depistarea persoanelor care conduc sub influența băuturilor alcoolice ori a substanțelor psihoactive, dar și în vederea prevenirii și combaterii oricăror fapte antisociale.

În scop preventiv, polițiștii au continuat să informeze și să reamintească conducătorilor auto despre noile modificări aduse prin Legea Anastasia, care se referă la faptul că, în cazul în care, o persoană conduce fără drept, sub influența băuturilor alcoolice ori a substanțelor psihoactive și  a provocat un accident rutier  soldat cu decesul victimei, va fi condamnat la închisoare, cu executare.

Pentru buna desfășurare a  activităților, polițiștii Serviciului Acțiuni Speciale Ilfov au asigurat sprijin polițiștilor rutieri, conform competențelor ce le revin.

În cadrul acțiunii punctuale, au fost legitimate 96 de persoane și 82 de autovehicule verificate.

În urma neregulilor constatate polițiștii rutieri din Ilfov au aplicat 21 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de aproximativ 6.525 de lei, din care 20 conform O.U.G. 195/2002 și o sancțiune conform Legii 132/2017.

De asemenea, au reținut 5 permise de conducere, din care 2 pentru consumul de alcool, și au retras 2 certificate de înmatriculare.

Polițiștii Serviciului Rutier au constatate 2 infracțiuni la regimul rutier, respectiv au oprit pe DJ 101, în zona comunei Balotești, un conducător auto, în vârstă de 28 de ani, iar la testarea cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a 2 substanțe psihoactive.

Întrucât aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului  penal,  persoana a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitatea consumului unor substanțe interzise.

În cel de al doilea caz, polițiștii au testat cu aparatul alcooltest o conducătoare auto, în vârstă de 66 de ani, care a fost oprită pe DJ 101-Balotești, aparatul indicând valoarea de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. În acest context, femeia a fost condusă la spital, pentru prelevarea de mostre biologice.

În cauză, au fost deschise două dosare de urmărire penală, în care polițiștii rutieri  efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

Sursa : IPJ Ilfov

Sursa foto : digi24

Cele mai noi stiri