Două vieți au fost curmate și alți 57 de oameni au fost grav răniți într-o serie de explozii devastatoare, petrecute sâmbătă seara, la o stație GPL amplasată pe DN 1A, în pitoreasca localitate Crevedia, în inima județului Dâmbovița. Printre cei aflați în linia întâi a intervenției se numără 39 de eroi ai focului, pompieri ce au devenit nefericiții beneficiari ai acestui tragic incident. Într-o realitate cutremurătoare, 10 oameni se zbat în stări critice, luptând pentru a-și reveni după traumele suferite.
Impactul evenimentului a fost resimțit la nivelul întregii comunități, având drept consecință evacuarea a trei mii de locuitori din zona cuprinsă într-un raza de 800 de metri, o măsură necesară pentru asigurarea siguranței lor. Răspunsul internațional la această tragedie a fost rapid și solidar, Mecanismul European de Protecție Civilă a fost activat pentru a facilita transferul răniților în afara țării. Belgia și Italia au fost primele destinații în care pacienții au fost transportați în speranța unui tratament mai bun.
În fața unei asemenea situații critice, Parchetul General a preluat controlul investigațiilor, urmărind să dezvăluie cu exactitate circumstanțele care au dus la acest dezastru. În același timp, Raed Arafat a asigurat că echipa de gestionare a crizei va rămâne operațională cât timp va fi nevoie, coordonând eforturile pentru salvarea vieților și stabilizarea situației.
Din primele cercetări a reieșit că firma deținătoare a stației GPL nu mai avea autorizație valabilă din anul 2020, ridicând întrebări cu privire la respectarea normelor de siguranță și regulamentelor în industria sensibilă a gazelor petroliere lichefiate. Într-o perioadă de introspecție națională, această tragedie remarcă importanța asigurării conformității cu standardele de securitate în toate domeniile.
Al doilea dosar în cazul Crevedia. Parchetul Militar s-a sesizat din oficiu ACTUALIZARE 14.45 Parchetul Militar Bucuresti s-a autosesizat în acest caz. Este al doilea dosar penal, deschis ca urmare a unei sesizări din oficiu. Ancheta coordonată de procurorii militari vizează modul în care a fost coordonată intervenția pompierilor. Procurorii vor să verifice dacă au fost respectate procedurile legale și prevederile legate de protecția muncii valabile în activitatea pompierilor. ACTUALIZARE 14.40 Marcel Ciolacu a ajuns la Crevedia. Este însoțit de ministrul de Interne, Cătălin Predoiu. ACTUALIZARE 14.30. Patriarhia Română anunţă că va da 3.000 lei fiecărei familii ale victimelor după exploziile de sâmbătă din Crevedia. „Patriarhia Română exprimă profundul său regret pentru victimele exploziei petrecute sâmbătă, 26 august 2023, în localitatea Crevedia din judeţul Dâmboviţa. Acest tragic eveniment soldat cu multe victime umane, în cazul actual două persoane decedate şi 56 rănite, este unul care ne solidarizează cu familiile greu încercate ale acestora”, se arată într-un comunicat transmis, duminică, de Biroul de Presă. ACTUALIZARE 14.10. Până la momentul actual, statele membre care au depus ofertă de sprijin la solicitarea României, sunt următoarele: – Austria – 3 – Belgia – 2 – Bulgaria -17 – Danemarca – 2 – Germania – 14 – Italia – 8 – Norvegia – 1 – Suedia – 4 Până la momentul actual, au fost acceptate următoarele oferte: – Austria – 3 – Belgia – 2 – Germania – 2 – Italia – 2 – Norvegia – 1 Ministrul Economiei trimite Corpul de Control la Crevedia și anunță că toate autorizațiile pentru instalații GPL vor fi verificate ACTUALIZARE 13.35 Ministrul Economiei, Radu Oprea, trimite Corpul de Control în Crevedia pentru a verifica dacă au existat instalații autorizate de distribuție GPL la locul exploziei sau dacă au fost înregistrate sesizări ori informări cu privire la activități neautorizate. De asemenea, ministrul a anunțat controale la nivel național cu privire la autorizarea instalațiilor GPL. Ciolacu merge la Crevedia ACTUALIZARE 13.15 Premierul Marcel Ciolacu merge la Crevedia. Acolo vor merge și echipe de psihologi pentru a vorbi cu oamenii afectați de explozii. În următoarele 24-48 ore, pentru absolut toți pacienții transferați în străinătate statul va suporta cheltuielile de cazare pentru un aparținător. Va merge cu ei personal de suport psihologic și social. Citește și: VIDEO Tragedia din Crevedia. Martor: „Nu trăim în siguranță. Ne e frică”. Noi imagini cu urmările exploziilor: case distruse, mașini arse 900 de oameni au donat sânge pentru a ajuta victimele exploziilor ACTUALIZARE 13.10. În jur de 900 de persoane au donat sânge la centrele de transfuzie deschise duminică, a anunţat Ministerul Sănătăţii. Centrele de transfuzie sanguină au fost deschise, duminică, în 24 de judeţe şi Bucureşti, pentru ca cetăţenii să poată veni în sprijinul victimelor exploziei de la Crevedia, a informat Institutul Naţional de Transfuzie Sanguină. Este vorba despre centrele din judeţele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Braşov, Brăila, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Galaţi, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Mureş, Olt, Sălaj, Sibiu, Teleorman, Timiş, Vâlcea şi Vrancea, precum şi din municipiul Bucureşti. Conform sursei citate, unele centre au fost deschise până la ora 12,00, altele vor avea program chiar şi până la ora 15,30. ISU Dâmboviţa a amendat cu 40.000 de lei firma care distribuia GPL ACTUALIZARE 13.05. Adjunctul şefului ISU Dâmboviţa, colonelul Benone Duduc, a explicat că în urma unui control din anul 2020 la societatea care se ocupa cu distribuţia de GPL de la Crevedia şi la care au avut loc exploziile a fost retrasă autorizaţia de securitate la incendiu, întrucât nu se mai respectau măsurile de siguranţă. Au urmat apoi amenzi în valoare de 40.000 de lei. Mai multe instituţii au fost anunţate de această situaţie. Ulterior, firma a notificat că îşi închide acel punct de lucru. ”Obiectivul a fost autorizat de către ISU Dâmboviţa în luna octombrie 2011 ca instalaţie de tip skid pentru distribuţia de GPL la autovehicule cu capacitate de 4.000 de litri. În 30.07. 2020, în urma unor sesizări se efectuează un control inopinat la acest obiectiv şi se constată că nu se respectă măsurile de siguranţă care au stat la baza emiterii autorizaţiei de securitate la incendiu în anul 2011, respectiv acea instalaţie tip monobloc a fost mutată pe amplasament şi nu mai respectau distanţele de siguranţă care au stat la baza emiterii autorizaţiie de securitate la incendiu”, a declarat Benone Duduc. Reprezentantul ISU Dâmboviţa a adăugat că au urmat alte amenzi. ”În consecinţă, ISU constată pierderea autorizaţiei şi totodată constată utilizarea unei pompe neomologate pentru transferarea GPL-ului dintr-o cisternă în cealaltă şi aplică şi sancţiunea contravenţională de 10.000 de lei, în data de 30.07. În data de 28.09, se efectuează un nou control inopinat, se constată că obiectivul fucţiona în continuare, se constată funcţionarea ca faptă contravenţională, fără autorizaţia de securitate la incendiu şi se aplică sancţiunea contravenţională de 30.000 de lei şi de asemenea se constată pe amplasament un rezervor neomologat din care se transfera GPL şi se mai aplică o sancţiune de 10.000 de lei. Deci 40.000 de lei sancţiune în data de 28.09”, a adăugat Duduc. Benone Duduc a mai spus că mai multe instituţii au fost anunţate despre deciziile luate în privinţa societăţii din Crevedia. ”În urma controlui din iulie, urmare a constatării pierderii valabilităţi autorizaţiei, ISU notifică Instituţia Prefectului şi Oficiul Regstrului Comerţului. Mai notifică Consiliul Judeţean, Inspectoratul de Stat în Construcţii, Agenţia de Protecţie a Mediului şi Primăria Crevedia. În 30.09, societatea emite o hotărâre a Adunării Generale a Acţionarilor prin care închide punctul de lucru de la Crevedia şi se notifică Registrul Comerţului care emite certificat constatator prin care ia act de hotărârea AGA şi în 13.10 notifică ISU Dâmboviţa cu privire la faptul că punctul de lucru a fost închis şi anexează hotărârea AGA şi certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerţului”, a mai spus Duduc. Fiul primarului din Caracal a fost audiat sâmbătă seară ACTUALIZARE 13.07 Fiul primarului din Caracal, care este patronul firmei din Crevedia, a fost audiat sâmbătă seară la Parchetul Judecătoriei Târgoviște. ACTUALIZARE 13.00 Aeronava militară cu cei doi pacienți care au suferit arsuri după explozii a aterizat la Milano. Președintele grupului San Donato, unde au ajuns doi pacienți, a declarat că a răspuns apelului ministrului Alexandru Rafila, și a răspuns imediat cererii de ajutor a persoanelor în dificultate.
Pacienții fuseseră internați inițial la Spitalul Bagdasar Arseni.
La Crevedia au ars opt case, iar alte 11 sunt afectate, anunţă preşedintele CJ ACTUALIZARE 12.50 Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, a anunţat că opt case au ars şi alte 11 au fost afectate de exploziile de la Crevedia. „Din datele pe care le avem la acest moment, au ars 8 case, iar alte 11 sunt afectate. De asemenea, tuturor familiilor evacuate le vom pune la dispoziţie locuri de cazare în zonă. Totodată, de la prima oră, au ajuns la Crevedia alimente şi alte ajutoare pentru cei care au fost afectaţi de incendiul de aseară”, se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a preşedintelui CJ Dâmboviţa. El precizează că a discutat cu prim-ministrul Ciolacu şi a convocat o şedinţă a Comandamentului pentru Situaţii de Urgenţă. „Am avut o discuţie în această dimineaţă cu premierul României, Marcel Ciolacu, pentru a pune la punct modul în care îi vom ajuta pe locuitorii din Crevedia ale căror case şi gospodării au ars sau au fost afectate în incendiul de aseară. Tot în cursul acestei dimineţi, am solicitat întrunirea Comandamentului pentru Situaţii de Urgenţă astfel încât să acţionăm rapid pentru ca oamenii să se poată întoarce, în cel mai scurt timp, la casele lor”, se mai menţionează în postare. Al doilea deces a fost confirmat ACTUALIZARE 12.25 A fost confirmat al doilea deces după exploziile de la Crevedia, a declarat Raed Arafat. Este vorba despre o femeie care era internată la Floreasca și care era soția bărbatului care a murit ieri după ce a făcut infarct în timpul exploziilor. Ea avea arsuri pe 95% din corp. ACTUALIZARE 12.20 Şeful DSU, Raed Arafat, anunţă că încă două aeronave vor transporta pacienţi în străinătate, în cursul zilei de duminică. „Referitor la transferuri, la ora 16,00 va pleca următorul avion. Dacă totul va merge bine, o să avem pacienţii trimişi unul la Viena, doi la Graz, doi la Berlin. Este în curs de pregătire un al patrulea avion care să plece astăzi şi (…) o să stabilim destinaţia şi care sunt pacienţii (…). Colegii ne-au promis că vom primi rapoartele medicale a încă patru sau cinci pacienţi. (…) Continuăm să transferăm pacienţii care se consideră de către medici că trebuie să plece”, a declarat Arafat. ACTUALIZARE 12.00 Din totalul celor 41 de pacienți internați în spitale, șase sunt intubați. Cinci pacienți s-au prezentat la Ambulatorii și au plecat acasă. Spitalul Floreasca: 26 pacienți dintre care 3 intubați, 3 pacienți au venit la Urgență, fără a rămâne internați Spitalul Bagdasar: 11 pacienți internați dintre care 3 intubați, 2 dintre ei necunoscuți – unul român și unul asiatic Spitalul de Chirurgie Plastic și Arsuri: 2 pacienți internați, 2 tratați în ambulator Spitalul Universitar : 1 pacient internat neintubat Spitalul Elias : 1 pacient internat neintubat ACTUALIZARE 11.40 Procurorul care coordonează ancheta de la Crevedia este Marius Iacob, cel care a mai instrumentat în trecut cazul Elodia și incendiile de la Maternitatea Giulești și Piatra Neamț.
Sursa : digi24
Sursa foto : digi24
