Președintele Consiliului Județean Ilfov intervine și cere măsuri urgente în urma dezvăluirilor despre azilul din județul Ilfov.
„Sunt indignat în urma informațiilor apărute în presă, după ancheta desfășurată la azilul din județul Ilfov!
Am intervenit ferm în această situație și am solicitat efectuarea de urgență a unui control la DGASPC Ilfov.
Este datoria noastră, ca societate, să protejăm viețile și sănătatea celor vulnerabili, iar cei responsabili de a verifica respectarea condițiilor legale trebuie să acționeze cu fermitate și să sancționeze orice abatere care pune în pericol viața acestor persoane.
Nu voi tolera ca cei mai în vârstă să fie tratați cu indiferență și cruzime.
Solicit să se ia măsuri prompte și eficiente pentru a ne asigura că astfel de situații să nu se mai repete niciodată! Așa cum am susținut mereu, bunicii noștri merită respect, compasiune și siguranță, iar eu voi face tot ceea ce îmi stă în putere ca ei să beneficieze de toate acestea.” , a transmis Hubert Thuma.
Sursa : Consiliul Județean Ilfov
Sursa foto : digi24
