Principalul obiectiv al forțelor de ordine a fost prevenirea incidentelor și verificarea condițiilor de siguranță.
Măsurile proactive și dispozitivul preventiv, integrat de ordine publică din zona festivalului au urmărit verificarea respectării regulilor de comportament, realizarea în siguranță a accesului, precum și gestionarea rapidă a oricăror evenimente.
Astfel, obiectivul de prevenire a fost atins și nu au fost înregistrate incidente de ordine publică.
Specialiștii din cadrul Agenției Nationale Antidrog au consiliat 330 de tineri, prezenți la festival, cu privire la reducerea consecințelor negative asociate consumului de alcool și substanțe psihoactive. Totodată, în cadrul activităților desfășurate în incinta festivalului s-au transmis informații privind apariția unor noi substanțe, care pot fi etichetate sub alte denumiri sau în amestecuri, existând posibilitatea ca persoanele care le utilizează să nu știe ce consuma, precum și cu privire la efectele consumului de medicamente fără prescripție medicală. De asemenea, tinerii au fost încurajați sa ceară ajutor de specialitate, în caz de urgență.
Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au acționat proactiv concentrându-și eforturile pe identificarea persoanelor care desfășoară activități ilegale, inclusiv persoane care consumă sau încercă să vândă substanțe interzise.
Nu au fost înregistrate fapte de natură contravențională, iar în ceea ce privește faptele de natură penală, au fost constatate 3 infracțiuni, dintre care 2 infracțiuni pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive și o infracțiune pentru conducere auto sub influența băuturilor alcoolice, conducătorilor auto în cauză fiindu-le reținute permisele de conducere, până la definitivarea cercetărilor.
De asemenea, pentru prevenirea și combaterea consumului ilicit de droguri, prin măsurile active de verificare, au fost oprite din a participa la festival 2 persoane, identificate având asupra lor substanțe interzise la deținere.
Acțiunile de prevenire și combatere nu au avut loc doar în zona de desfășurare a festivalului, atenția forțelor de ordine fiind concentrată și în punctele de comunicație care fac legătura cu Bucureștiul.
Structurile Ministerului Afacerilor Interne acționează proactiv, desfășurând activități pe mai multe paliere, la nivel național, inclusiv în locuri de îmbarcare/debarcare a pasagerilor, pentru depistarea persoanelor cu preocupări ilegale care intenționează să se deplaseze în Capitală.
Echipajele implicate în acordarea asistenței medicale de urgență și a primului-ajutor din cadrul ISU Bucuresti-Ilfov, Serviciului de Ambulanță Bucureşti-Ilfov și serviciului privat de ambulanță au acordat sprijin participanților, în următoarele situații: 2 traumatisme (excoriatii) și 54 cazuri cu afecțiuni medicale diverse (probleme cardiace, lipotimie, stare febrilă, cefalee, cădere de la același nivel, hipertensiune arterială etc.) Nu au fost persoane transportate la spital.
Sursa : IPJ Ilfov
Sursa foto : monden
