Strigăt de ajutor al primarului Sectorului 6, Ciprian Ciucu cu privire la un om al străzii

„Vă rog să trimiteți rapid o echipă de la DGASPC, pentru a-l ajuta pe acest om!”, a transmis aseară primarul Ciprian Ciucu.

Se afla pe teren, pe străzile din sector, când a întâlnit un bărbat ce dormea pe o bancă. Pernă îi era o pungă, iar pe jos avea o sticluță cu apă.

Și-a dat seama că omul are nevoie de ajutorul nostru. Imediat a pus pe gupul de lucru fotografia cu acesta și locația unde putea fi găsit.

Colegii de la Poliţia Locală Sector 6 au ajuns la fața locului și l-au identificat. Este dintr-un sat din Dâmbovița, nu are casă și stă pe unde apucă.

Asistenții sociali, însoțiți de un cadru medical, au vorbit cu el, i-au povestit că avem un program social bine pus la punct și că-i oferim sprijin necondiționat.

A fost de acord să meargă la centrul destinat persoanelor fără adăpost și a urcat în ambulanță. Abia se ținea pe picioare.

A primit haine curate, produse de îngrijire, asistență medicală, o masă bună și un pat curat unde a dormit liniștit.

Dacă întâlniți astfel de cazuri, anunțați-ne la numărul 0731.624.849, care poate fi apelat 24 de ore din 24.

Sursa : Primăria Sectorului 6

Sursa foto : Primăria Sectorului 6

Cele mai noi stiri