În acest weekend a fost pus în circulație ultimul tramvai Astra Imperio pe linia 25 a declarat Nicușor Dan

Nicușor Dan, Primarul General al Capitalei, a făcut un anunț ieri, pe o rețea de socializare despre faptul că ultimul tramvai Astra Imperio pe linia 25 a intrat în circulație în acest weekend.

„În acest weekend a fost pus în circulație ultimul tramvai Astra Imperio pe linia 25. Este vorba despre cel de-al 12-lea vehicul introdus pe acest traseu.

Cele 12 tramvaie noi vor asigura o suplimentare a capacității actuale de transport de 3.100 călători/oră/sens cu aproximativ 17%.

Linia de tramvai 25 este una dintre cele mai importante și intens circulate din Capitală, care face legătura între cartierul Militari și zona de sud a orașului, traversând cartiere importante precum Militari, Drumul Taberei, 13 Septembrie, Rahova, Giurgiului.

Următoarea serie de tramvaie noi Astra Imperio va fi introdusă în luna mai, pe traseul liniei 10.

Aceasta este una dintre cele mai lungi și importante linii din București și realizează legătura dintre cartierul Eroii Revoluției și B-dul Banu Manta, urmând traseul Inelului Principal de circulație al orașului.” , a transmis Nicușor Dan.

Cele mai noi stiri