Polițiștii orașului Pantelimon au depistat un bărbat în vârstă de 38 de ani ,care a condus un autoturism pe drumurile publice, respectiv pe strada Miorița din Pantelimon, fără a poseda permis de conducere.
De asemenea, bărbatul a fost testat cu aparatele alcooltest și drug test, rezultatul la alcoolemie fiind negativ și pozitiv la consumul de metadonă.
În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.
