În urma analizării situaţiei operative din teren, efectuată de polițiștii locali din cadrul Biroului Prevenire Situații de Urgență, a rezultat că pe raza sectorului a luat o mare amploare fenomenul de plasare ilegală a panourilor și bannerelor publicitare.
Acestea sunt instalate pe copaci, stâlpi sau alte construcții, iar pe lângă faptul că nu sunt în legalitate, sunt fixate superficial, fiind un potențial pericol de cădere și producere de accidente.
Pentru prevenirea, descurajarea şi combaterea unor astfel de fapte, în perioada 20-31.03.2023, Biroul Prevenire Situații de Urgență a organizat şi executat o acţiune de îndepărtare (desființare) a acestor bannere și panouri, în urma căreia au fost ridicate un număr de 110 bucãţi.
Pentru semnalarea unor astfel de situații, vă punem la dispoziție numărul de telefon 021.9540, disponibil 24 de ore din 24.
Sursa : Poliția Locală Sector 1
