„Ziua Deținuților Politici Anticomuniști simbolizează sacrificiul celor care au trecut prin închisorile comuniste, care au fost supuși abuzurilor Securității și regimului totalitar doar pentru că au crezut în democrație.
Îmi exprim recunoștința pentru curajul lor de a lupta pentru apărarea drepturilor, libertăților fundamentale, și a valorilor europene, chiar și cu prețul vieții.
Regimul comunist rămâne unul dintre cele mai negre momente din istoria României, un regim abuziv de care trebuie să ne reamintim mereu pentru a înțelege mai bine ce înseamnă să trăim într-o societate democratică, europeană, în care România își merită locul.” , a transmis Nicușor Dan.
