𝗣𝗿𝗶𝗻 𝗰𝗼𝗼𝗽𝗲𝗿𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗱𝗶𝗻𝘁𝗿𝗲 𝗖𝗼𝗻𝘀𝗶𝗹𝗶𝘂𝗹 𝗝𝘂𝗱𝗲𝘁̦𝗲𝗮𝗻 𝗜𝗹𝗳𝗼𝘃, 𝗔𝘀𝗼𝗰𝗶𝗮𝘁̦𝗶𝗮 𝗱𝗲 𝗗𝗲𝘇𝘃𝗼𝗹𝘁𝗮𝗿𝗲 𝗜𝗻𝘁𝗲𝗿𝗰𝗼𝗺𝘂𝗻𝗶𝘁𝗮𝗿𝗮̆ 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗧𝗿𝗮𝗻𝘀𝗽𝗼𝗿𝘁 𝗣𝘂𝗯𝗹𝗶𝗰 𝗕𝘂𝗰𝘂𝗿𝗲𝘀̦𝘁𝗶-𝗜𝗹𝗳𝗼𝘃 (𝗧𝗣𝗕𝗜) 𝘀̦𝗶 𝘂𝗻𝗲𝗹𝗲 𝘂𝗻𝗶𝘁𝗮̆𝘁̦𝗶 𝗮𝗱𝗺𝗶𝗻𝗶𝘀𝘁𝗿𝗮𝘁𝗶𝘃-𝘁𝗲𝗿𝗶𝘁𝗼𝗿𝗶𝗮𝗹𝗲 𝗱𝗶𝗻 𝗷𝘂𝗱𝗲𝘁̦, 𝗰𝗼𝗻𝘁𝗶𝗻𝘂𝗮̆ 𝘀𝗮̆ 𝘀𝗲 𝗰𝗼𝗻𝗰𝗿𝗲𝘁𝗶𝘇𝗲𝘇𝗲 𝗲𝗳𝗼𝗿𝘁𝘂𝗿𝗶𝗹𝗲 𝗱𝗲 𝗮 𝗶̂𝗺𝗯𝘂𝗻𝗮̆𝘁𝗮̆𝘁̦𝗶 𝘁𝗿𝗮𝗻𝘀𝗽𝗼𝗿𝘁𝘂𝗹 𝗽𝘂𝗯𝗹𝗶𝗰 – Stațiile de transport public din 21 de localități ilfovene vor fi dotate cu panouri digitale pentru informarea călătorilor în timp real privind organizarea și funcționarea programului de circulație a vehiculelor
Ilfovenii vor putea afla în timp real ora la care autobuzul ajunge în stație, având astfel posibilitatea de a utiliza din ce în ce mai mult mijloacele de transport în comun. Stațiile vor fi dotate cu echipamente care să ofere informații în timp real privind programul de circulație a vehiculelor de transport public, informarea călătorilor urmând a se realiza atât vizual, cât și audio.
Cererea de finanțare depusă prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), aferentă proiectului „Sistem ITS integrat Smart & Green Mobility – Informarea călătorilor în stațiile de transport public” a fost aprobată în luna februarie 2023.
Din parteneriat fac parte orașele Popești-Leordeni ca lider, Bragadiru, Buftea, precum și comunele Afumați, Balotești, Chiajna, Ciolpani, Ciorogârla, Clinceni, Copăceni, Corbeanca, Cornetu, Dascălu, Dărăști-Ilfov, Dobroești, Glina, Grădiștea, Gruiu, Moara Vlăsiei, Nuci și Vidra.
Mai multe detalii: https://bit.ly/40CveAN
Sursa : Consiliul Județean Ilfov
