รn apariศia cancerului colorectal au fost studiaศi numeroศi factori de risc care ar putea fi incriminaศi de apariศia bolii neoplazice. Pornind de la dietele alimentare dezechilibrate pรขnฤ la prezenศa unor compuศi toxici ce pot interfera cu ADN-ul uman, la acizii biliari, tutun, alcool, ศi chiar polipi, cancerul colorectal reprezintฤ o afecศiune ce necesitฤ o atenศie deosebitฤ din cauza mortalitฤศii crescute. Incidenศa cancerului colorectal variazฤ cu vรขrsta, studiile indicรขnd o incidentฤ ridicatฤ รฎn rรขndul persoanelor de peste 50 de ani, vรขrsta cea mai afectatฤ fiind รฎntre 60 ศi 70 de ani, ceea ce poate sugera cฤ factorii etipatogenici pot avea un efect cumulativ.
Consiliul Judeศean Ilfov ศi Spitalul Universitar de Urgenศฤ Militar ,,Carol Davilaโ ศi Asociaศia ,,Coaliศia Organizaศiilor Pacienศilor cu Afecศiuni Cronice din Romรขniaโ (COPAC) coopereazฤ รฎn vederea implementฤrii unui program de prevenศie, depistare precoce, diagnostic ศi tratament precoce al leziunilor precanceroase colorectale la nivelul judeศului Ilfov.
Pentru a se รฎnscrie รฎn program, ilfovenii eligibili vor proceda astfel:
se vor adresa medicului de familie;
dacฤ nu au medicul รฎnscris รฎn program, vor completa urmฤtorul chestionar (Formular de รฎnscriere pentru pacienศi testare cancer colorectal โ Coaliลฃia Organizaลฃiilor Pacienลฃilor cu Afecลฃiuni Cronice din Romรขnia (copac.ro) ศi experศii COPAC รฎi vor direcศiona telefonic cฤtre cel mai apropiat medic din Ilfov;
instrucศiunile privind prelevarea probelor vor fi explicate pacientului de cฤtre medicul de familie;
dupฤ ce proba este รฎn posesia medicului de familie, acesta urmeazฤ procedura pentru efectuarea screeningului colorectal.
Iniศiativa se adreseazฤ cu precฤdere persoanelor care fac parte din grupuri vulnerabile, dar pot participa toศi locuitorii judeศului care au domiciliul รฎn mediul rural sau urban, cu vรขrsta cuprinsฤ รฎntre 50 ศi 74 de ani, cu scopul de a accesa รฎn mod gratuit servicii publice de sฤnฤtate specifice.
Sursa : Consiliul Judeศean Ilfov
