Primăria Sectorului 6 invită bucureștenii să participe sâmbătă, 11 iulie, la un târg de adopții organizat de Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA), în Parcul Crângași.
Evenimentul va avea loc între orele 10:00 și 16:00, în zona Scenei din parc, unde 20 de căței fără stăpân vor putea fi adoptați.
Potrivit organizatorilor, toți câinii sunt vaccinați, deparazitați și microcipați, iar cei care au vârsta necesară sunt și sterilizați. Animalele sunt pregătite pentru adopție și își așteaptă noile familii.
Persoanele care doresc să adopte un câine înainte de desfășurarea târgului pot programa o vizită sunând la numărul de telefon 0741 817 863.
Prin această acțiune, Primăria Sectorului 6 și ASPA încurajează adopția responsabilă și oferirea unei noi șanse animalelor fără stăpân.
Sursa: Primăria Sectorului 6
