joi, decembrie 1, 2022
Județul Ilfov
cer acoperit de nori
1.2 ° C
2.2 °
1 °
94 %
7.7kmh
100 %
joi
3 °
vin
4 °
sâm
6 °
Dum
5 °
lun
5 °

Primul Local Green Deal din România

Stiri de citit

Lumea întreagă se confruntă cu probleme semnificative de mediu, economice și sociale, care presupun o schimbare fundamentală în toate aspectele vieții cotidiene. Inevitabil, teme precum nevoia de acțiune ca răspuns la schimbările climatice și conștientizarea pierderii biodiversității și epuizării resurselor globale devin astfel subiectele cel mai des abordate în prezent. 

Chiar și sub lumina acestor realități, factorii care țin de societate și cei economici încetinesc implementarea schimbărilor rapide și drastice, atât de necesare. Cel mai probabil nu este posibilă rezolvarea crizei climatice și de mediu în lipsa înțelegerii faptului că economia trece prin reforme sistemice și schimbări poate prea abrupte. Astfel că sustenabilitatea a devenit o provocare tot mai apăsătoare atât la nivel de individ, cât și în ceea ce privește dezvoltarea unei afaceri.
 
Contextul ultimilor ani, determinat nu numai de schimbările climatice, dar și de criza COVID, urmată de izbucnirea războiului în Ucraina, a pus în plus presiune pe emergența deconectării pe cât se poate de la resursele existente, în identificarea de noi oportunități de dezvoltare pe toate planurile. Altfel spus, ceea ce acum câțiva ani era un nice-to-have, a devenit inevitabil un must-have.

Sustenabilitatea a fost definită în variate forme, însă una dintre cele mai cuprinzătoare definiții este cea formulată de Comisia Brundtland, o sub organizație a ONU, care spune că sustenabilitatea presupune satisfacerea nevoilor prezentului fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi. Plecând de la această definiție putem extrage noi oportunități de dezvoltare în ceea ce privește încurajarea inițiativelor pe termen lung, cele care nu vizează rezultate imediate de care ne putem bucura în prezent, ci inițiative care vor fi în beneficiul generațiilor următoare, fie că vorbim de copii sau de creatori de afaceri. 

Cea mai comună schemă a sustenabilității presupune o abordare a acțiunilor care se află la intersecția dintre protejarea mediului înconjurător, dezvoltarea economică și sprijinirea echilibrului social. În dezvoltarea unei afaceri, aceste acțiuni deseori au loc sub umbrela conceptului de CSR – Corporate Social Responsibility, fie că sunt în responsabilitatea unui departament dedicat sau pe umerii echipei, cum se întâmplă deseori în startup-uri sau în echipe mai mici. Astfel de acțiuni venite din interiorul organizației o pot ajuta să se dezvolte pe termen lung într-o manieră sănătoasă, să fie conectată la realitățile nu doar ale pieței, ci și ale contextului social și de mediu din care face parte și este foarte important ca ele să fie în complementaritate și susținute la nivel macro, fie că vorbim de politici publice la nivel local, regional sau național, fie de inițiative sprijinite de rețele formate din organizații diverse, care au în cultura lor interes pentru dezvoltarea sustenabilă.
 
O astfel de inițiativă este proiectul SME4GREEN – SMEs engagement for a GREEN transition, un proiect inițiat de Fonduri-structurale.ro, în parteneriat cu Asociația Măgurele Science Park, România și Environment Park și Primăria din Torino, Italia. Proiectul cofinanțat de Comisia Europeană are ca obiectiv crearea primelor două Local Green Deals (LGD) din România și Italia, respectiv pentru județul Ilfov și regiunea Torino. 

Conceptul de Local Green Deal (LGD), cu corespondentul în română Pact Verde Local, este rezultatul unui angajament politic al Comisiei Europene, formulat în iunie 2020, anume ca Europa să devină primul continent neutru din punct de vedere climatic din lume, prin inițiative care inspiră și accelerează o tranziție către energie curată, sprijinind astfel o redresare justă și durabilă, în special în contextul ultimilor ani, menționat anterior.

Obiectivele unui Local Green Deal sunt următoarele: încurajarea și împuternicirea liderilor locali și regionali ai Europei în adoptarea măsurilor împotriva schimbărilor climatice, accelerarea absorbției fondurilor UE de către autoritățile locale și regionale și implicit creșterea numărului de proiecte durabile finanțate de comisie în beneficiul comunităților locale. Printre obiective se numără și comunicarea și prezentarea modului în care regiunile, orașele și satele Uniunii Europene conduc eforturile de adaptare și de atenuare a schimbărilor climatice, precum și schimbarea și îmbunătățirea procesul de elaborare a politicilor UE, astfel încât acestea să ofere o voce mai puternică orașelor și regiunilor, permițându-le să fie mai eficiente în punerea în aplicare a Pactului Ecologic European și asigurând îndeplinirea obiectivelor UE privind schimbările climatice. 

Proiectul SME4GREEN, prin toți partenerii implicați, va încuraja principiile enumerate în Local Green Deals –  A Blueprint for Action [1] pentru a sprijini economia IMM-urilor din județul Ilfov și regiunea Torino prin abordarea provocărilor actuale și transformarea acestora în oportunități. 

Asociația Măgurele Science Park (AMSP), prin comunitatea pe care o construiește, contribuie la atingerea obiectivelor proiectului prin conectarea mediului de cercetare cu zona de business, dar și prin implicarea în proiecte educaționale care să încurajeze tinerii să se îndrepte spre o carieră în știință și implicit cercetare responsabilă. Fiind o inițiativă a Consiliului Județean Ilfov, AMSP aduce la masă și autoritățile locale, facilitând astfel contextul potrivit pentru dialog și asumarea obiectivelor comune de dezvoltare regională sub umbrela sustenabilității, în beneficiul tuturor părților implicate. Astfel, fiind în strânsă colaborare cu autoritățile locale, IMM-urile vor putea să folosească infrastructura existentă și implicit să nu propună încă o reformă, pentru a asigura o tranziție realizabilă și corectă pentru toți actorii implicați, către neutralitate climatică. 

În cadrul proiectului, IMM-urile din comunitate vor primi sprijin pentru introducerea pe piață a unor produse care sprijină economia circulară, vor beneficia de mentorat în procese de inovare și sustenabilitate, vor fi încurajate să se folosească de oportunitatea creată de contextul ultimilor ani prin implementarea soluțiilor digitale. Nu în ultimul rând, vor fi sprijinite să își facă planul de dezvoltare durabilă prin decuplarea graduală de la resursele finite.

Cele două Local Green Deals vor cuprinde informații referitoare la politicile actuale existente cu privire la sustenabilitate, de la nivel local până la nivel european, vor propune o abordare sinergică între inițiativele, bugetele și strategiile organizațiilor de guvernanță, vor alinia obiectivele actorilor implicați, vor încuraja o abordare intersecțională între subiecte de actualitate pentru a avea o viziune de ansamblu și vor crea și disemina o viziune comună între autorități și IMM-uri, având în vedere cadrul de planificare urbană. 

Nu în ultimul rând, cele două LGD vor încuraja toți indivizii să participe și să contribuie la conturarea de soluții, prin crearea unui cadru în acest sens, care să sprijine guvernanța eficientă, să permită acționarea rapidă și să încurajeze colaborările dintre stakeholderi care vin din zone diferite, dar împărtășesc același obiectiv.  

Andreea Iancu – Responsabil Proiect SME4GREEN – SMEs engagement for a GREEN transition

Sursa : startupcafe.ro

- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Cele mai noi stiri