miercuri, noiembrie 30, 2022
Județul Ilfov
cer acoperit de nori
3.1 ° C
4.4 °
2.8 °
89 %
8.2kmh
100 %
mie
6 °
joi
3 °
vin
5 °
sâm
6 °
Dum
6 °

Ciucă: Noua Strategie Națională pentru Sport motivează sportivii români în a face înaltă performanță

Stiri de citit

Premierul României a participat, la Palatul Victoria, la prezentarea proiectului Strategie Națională pentru Sport. Ministrul Sportului a prezentat, în cadrul Grupului de lucru interministerial, draftul documentului strategic final, această etapă fiind premergătoare celei de dezbatere publică.

La întâlnirea de la Palatul Victoria au mai participat vicepremierul Kelemen Hunor, dar și reprezentanți ai ministerelor Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Educației, Apărării Naționale, Muncii și Solidarității Sociale, Comitetul Olimpic și Sportiv Român.

„Elaborarea Strategiei Naționale pentru Sport este unul dintre obiectivele programului de guvernare și este important să oferim, de la nivelul Guvernului, o perspectivă clară de dezvoltare și modernizare pentru sportul românesc. Sportivii români ne-au oferit multe bucurii prin performanțele obținute în competițiile europene și internaționale. Școala trebuie să se afle la baza piramidei performanței sportive. Prin descentralizare vom oferi autorităților locale instrumentele de care au nevoie pentru a oferi comunității infrastructura de bază pentru practicarea sportului. Alături de Comitetul Olimpic și Sportiv Român și de ceilalți parteneri instituționali, Ministerul Sportului va trebui să găsească cele mai bune formule de sprijin, mai ales din perspectiva mecanismelor de finanțare, pentru a valorifica cât mai bine potențialul și motivația sportivilor români de a face performanță la nivel înalt”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

Potrivit comunicatului Guvernului, strategia națională pentru Sport 2022-2023 reprezintă „documentul cadru care stabilește viziunea de dezvoltare și direcțiile majore, având ca funcție principală direcționarea și coagularea tuturor eforturilor, resurselor și acțiunilor întreprinse într-o direcție coerentă, care să poziționeze sportul ca o prioritate națională”.

„Elaborarea unei strategii naționale pentru sport reprezintă o oportunitate pentru România, iar nevoia unei astfel de inițiative și a unor obiective clare s-a resimțit acut în ultimii 30 de ani. Strategia Națională pentru Sport se bazează pe trei piloni de dezvoltare: sportul comunitar, sportul în educație și sportul de performanță. Vom continua dialogul cu partenerii noștri pentru ca, la finalul perioadei de dezbateri, să avem un document solid, viabil și util pentru atingerea obiectivelor propuse”, a declarat Eduard Novak, Ministrul Sportului.

Potrivit Guvernului, printre cele mai importante obiective strategice privind Sportul din România se numără: prioritizarea sporturilor olimpice de tradiție, care au adus performanțe României; crearea unui sistem sportiv predictibil și transparent; descentralizarea structurilor și bazelor sportive din structurile de stat; finanțarea federațiilor prioritare în baza unor strategii pe termen lung, cu obiective finale la Jocuri Olimpice și Paralimpice, dar și obiective intermediare; crearea unui sistem în care sportivii de performanță să se poată antrena în cele mai bune condiții, cu accent pe conceptul de pregătire centralizată controlată. Conceptul de sistem de sport piramidal este construit în jurul unor centre regionale de excelență sau olimpice (6 de vara și 3 de iarnă), care vor putea funcționa pentru sporturile prioritare si voi fi independente.

De asemenea, printre obiectivele strategice se numără și: strategia  de infrastructură, care să se axeze tot pe ideea dezvoltării sporturilor prioritare (în termen de 10 ani, în fiecare reședință de județ să existe infrastructură pentru aceste sporturi prioritare); investiții prin programe guvernamentale pentru crearea de noi activități – plan concret pentru a da viață bazelor sportive (ex.: program special pentru a plăti antrenorii și instructorii care să pună bazele sporturilor prioritare în zone în care ele nu sunt o tradiție); elaborarea  sistemul de specializare a antrenorilor, ca parte integrantă în Legea Sportului; noua lege a Sportului, care să vină în sprijinul dezvoltării sporturilor și să asigure stabilitate și crearea unui sistem în care foștii sportivi de performanță să aibă prioritate la reîntoarcerea în sistemul sportiv.

„Ministerul Sportului va continua procesul de definitivare a Strategiei, în acest sens urmând să lanseze procesul de dezbatere publică” , indică sursa citată.

Sursa : adevarul.ro

- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Cele mai noi stiri