joi, decembrie 1, 2022
Județul Ilfov
cer acoperit de nori
1.2 ° C
2.2 °
1 °
94 %
7.7kmh
100 %
joi
3 °
vin
4 °
sâm
6 °
Dum
5 °
lun
5 °

Ateliere smart, pentru copiii din Bucureşti şi judeţul Ilfov

Stiri de citit

Copiii din judeţul Ilfov şi Bucureşti vor avea în curând un muzeu şi mai multe ateliere smart. 

Anunţurile au fost făcute de administratorul public al judeţului Ilfov şi de directorul executiv al Măgurele Science Park, în cadrul unei conferinţe organizate de România Inteligentă

Componenta dedicată educaţiei va fi realizată prin ateliere de producţie sau laboratoare în care elevii să vină şi să testeze dar şi să lucreze în echipă. 

„Din punct de vedere educaţional noi am investit prin intermediul asociaţiei noastre într-un smart lab prin care punem la dispoziţia elevilor – şi am avut de la clasa I până la clasa a XII-a vizite cu elevii interesaţi pe trei direcţii, inovare, robotică şi realitatea virtuală”, spune Mădălin Ioniţă, director asociaţia MSG.

Şi tot pentru a sprijini educaţia, Parcul Științific și Tehnologic Măgurele va avea şi un muzeu. 

„Avem un centru expoziţional pe care vrem să îl dăruim comunităţii, atât părţii de sud a Bucureştiului, dar mai ales comunităţii din Măgurele unde să avem expoziţii, un muzeu al ştiinţei, un muzeu viu şi un centru unde toate evenimentele cu tema cercetării, inovării sperăm noi din toată regiunea să îşi găsească cel mai potrivit punct de realizare”, a explicat Mihaela Toader, Administrator Public CJ Ilfov.

Până acum, sute de elevi s-au arătat interesaţi de modul în care pot afla secrete ce ţin de cercetare prin intermediul atelierelor de practică puse la dispoziţie de cercetătorii de la Măgurele.

Sursa : antena3.ro

- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Cele mai noi stiri