joi, decembrie 1, 2022
Județul Ilfov
cer acoperit de nori
1.2 ° C
2.2 °
1 °
94 %
7.7kmh
100 %
joi
3 °
vin
4 °
sâm
6 °
Dum
5 °
lun
5 °

Nicolae Ciucă, de Ziua Marinei: Conflictul din apropierea graniţelor subliniază necesitatea unei armate moderne

Stiri de citit

Premierul Nicolae Ciucă afirmă, luni, într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Marinei Române, că securitatea regiunii este vitală pentru securitatea noastră, iar conflictul din apropierea graniţelor subliniază, o dată în plus, necesitatea ca România să aibă o armată modernă, cu echipamente de ultimă generaţie.

„Securitatea acestei zone, marcată de provocări complexe şi în continuă evoluţie, este vitală pentru garantarea securităţii noastre, a tuturor. Prin misiunile îndeplinite cu succes, România contribuie la asigurarea libertăţii de navigaţie, libertăţii comerţului şi circulaţiei în Marea Neagră şi la siguranţa traficului naval, dovedind capacitatea ţării noastre de a fi un furnizor de securitate şi garant al stabilităţii in regiunea extinsă a Mării Negre şi în bazinul mediteranean”, se arată în mesajul prim-ministrului. El susţine că va sprijini programele de modernizare ale Armatei Române. „Conflictul din apropierea graniţelor subliniază o dată în plus necesitatea unei armate moderne, dotată cu echipamente de ultimă generaţie. Perioada recentă a consfinţit accelerarea procesului de modernizare a Forţelor Navale atât pentru a răspunde cerinţelor ce revin acestei importante categorii de forţe armate în cadrul procesului de implementare a angajamentelor asumate faţă de NATO şi UE, cât şi pentru a fi în măsură să răspundă noilor provocări ale mediului de securitate internaţional. Voi sprijini în continuare, de la nivelul Guvernului României, derularea programelor de modernizare a Armatei României şi Forţelor Navale Române”, declară Nicolae Ciucă. Potrivit acestuia, caracteristicile mediului de securitate din zona Mării Negre, precum şi participarea României în cadrul structurilor de securitate ale NATO şi Uniunii Europene, au determinat inevitabil transformarea conceptuală, structurală şi de acţiune a Forţelor Navale. „Forţele Navale ale României continuă tradiţia înaintaşilor acţionând în interesul naţiunii şi pentru garantarea siguranţei graniţelor, securitatea fluvială şi maritimă şi dezvoltarea relaţiilor complexe militaro-diplomatice la Marea Neagră şi pretutindeni unde statul român îşi află interesul geostrategic”, se mai arată în mesajul transmis de Ciucă. 

Sursa:digi24.ro

- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Cele mai noi stiri