joi, decembrie 1, 2022
Județul Ilfov
cer acoperit de nori
1.2 ° C
2.2 °
1 °
94 %
7.7kmh
100 %
joi
3 °
vin
4 °
sâm
6 °
Dum
5 °
lun
5 °

Viceprimarul Capitalei: instituţiile publice, fără locuri de parcare gratuite, din 2023

Stiri de citit

Viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu anunţă că instituţiile publice din Capitală nu vor mai beneficia începând de anul viitor de locuri de parcare gratuite.

Precizările au fost făcute în cadrul dezbaterii publice organizate de Primăria Municipiului Bucureşti pe tema tarifului de parcare de 5 lei/oră, dar şi a proiectului privind ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar, potrivit Agerpres. 

Viceprimarul a menţionat că luni a transmis o circulară tuturor instituţiilor publice, anunţându-le că din 2023 trebuie să plătească pentru locurile de parcare şi să aloce bani în buget, în acest sens.

„Abonamentul de 500 de lei pe lună, după aprobarea acestui regulament, se va aplica şi instituţiilor publice. De la anul – o spun în premieră, ieri am trimis o circulară instituţiilor publice care au aproape 3.000 de locuri parcare luate gratuit de la Municipalitate, să îi somăm să îşi bugeteze pentru bugetul lui 2023 bani pentru parcare – vom desfiinţa toate parcajele atribuite gratuit. De la anul vor fi obligaţi să îşi achiziţioneze, ca orice cetăţean, abonamente pentru maşinile instituţiei. Bucureştiul este al tuturor – al bucureştenilor, cel mai important – aşa că nimeni nu este mai presus de lege”, a spus Stelian Bujduveanu.   

Sursa : adevarul.ro

- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Cele mai noi stiri