marți, noiembrie 29, 2022
Județul Ilfov
ploaie ușoară
2.8 ° C
4.3 °
2 °
83 %
3.1kmh
0 %
mar
6 °
mie
6 °
joi
3 °
vin
4 °
sâm
5 °

Marius Pașcan (PMP): Până la finele acestui an, România va trebui să vină cu o nouă lege a pensiilor și soluționarea problemei pensiilor speciale

Stiri de citit

L-au prins pe Ciucă cu fofârlica, atrage atenția Marius Pașcan, prim-vicepreședinte #PMP: „Premierul Nicolae Ciucă anunțase anterior, după mai multe întâlniri la Bruxelles, inclusiv cu președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, că „am convenit că este posibilă înlocuirea acestui indicator pentru pensii cu un altul care să țină cont de studiul Băncii Mondiale și de un indicator de disciplină financiară”.

În realitate, în răspunsul transmis de Comisia Europeană se precizează că „Ne așteptăm ca România să continue să lucreze la implementarea acestei reforme, pe care o vom evalua în contextul viitoarelor cereri de plată ale României”. Adică, prin traducere din subtext, vă conformați să modificați legea pensiilor pentru a vă încadra în plafonul aprobat, bine, iar dacă nu vă conformați, bani ciuciu pentru viitoarele voastre cereri de plată. Cu alte cuvinte, etapele și obiectivele validate prin PNRR, legate de diferite reforme și investiții, sunt obligatorii din punct de vedere juridic și trebuie îndeplinite pentru ca România să obțină plățile respective.

Mai mult, Comisia Europeană indică explicit că o etapă care trebuie parcursă de România, obligatoriu până la sfârșitul anului 2022, „se referă la revizuirea pensiilor speciale, care includ (implicit) pensiile militare.” Acum să-i văd pe demagogii Ciucă, Ciolacu și Kelemen pe unde scot cămașa.

Așadar, ceea ce a declarat premierul Ciucă privitor la modificarea jalonului de pensii, după vizita sa la Bruxelles, este invalidat oficial de Comisia Europeană. În concluzie, până la finele acestui an, România va trebui să vină cu o nouă lege a pensiilor și soluționarea problemei pensiilor speciale (cu încadrarea în plafonul de 9,4% din PIB), dacă guvernarea dorește ca România să mai beneficieze de fonduri pentru proiectele incluse în PNRR.

Vai, măi Ciucă, iarăși ai fost prins cu „ocaua mică”…

Sursa : Partidul Mișcarea Populară (facebook)

- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Cele mai noi stiri