joi, decembrie 1, 2022
Județul Ilfov
ninsoare ușoară
0.5 ° C
1.6 °
-0.1 °
92 %
8.2kmh
100 %
joi
3 °
vin
4 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
5 °

Nicuşor Dan: Pentru tronsoanele 3 şi 4 ale lucrărilor din Prelungirea Ghencea e nevoie de reproiectare

Stiri de citit

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, precizează că pentru tronsoanele trei şi patru ale lucrărilor de supralărgire a străzii Prelungirea Ghencea va fi necesar un supliment de proiectare, din cauza faptului că proiectul iniţial a fost „extrem de deficitar”.

„Pentru tronsoanele trei şi patru – sunt de la Râul Doamnei înspre periferie – o să ieşim în achiziţie publică pentru reproiectare şi execuţie. În paranteză trebuie spus că proiectarea care s-a făcut de una dintre companiile municipale – între timp desfiinţate – pentru proiectul acesta a fost extrem de deficitară şi asta a generat o serie de întârzieri. Pe un tronson de 700-800 de metri au fost 70-80 de dispoziţii de şantier care modificau soluţia din proiect. De asta, deşi teoretic există proiectare pe întreaga lucrare Prelungirea Ghencea, este nevoie de o reproiectare, sau de un supliment de proiectare pentru tronsoanele trei şi patru, pe care o să le scoatem în achiziţie împreună cu execuţia şi împreună cu tramvaiul pe întreaga bucată de la actualul capăt al lui 41 până la periferie”, a spus edilul general, într-un live pe Facebook.

În ce priveşte al doilea tronson al lucrării, acesta va fi gata în luna decembrie, iar primul tronson, peste un an şi jumătate.

„Am terminat exproprierile, am găsit exproprieri făcute pe 80 din 500 de imobile. Chestiunea aceasta am rezolvat-o, în sensul că am alocat banii şi municipiul este proprietar. Sunt patru tronsoane. S-a început cu tronsonul doi, cel între strada Braşov şi Râul Doamnei – acesta o să fie gata în decembrie, cu oarecare întârziere, dar o să fie gata în decembrie. Tronsonul unu, între capătul tramvaiului 41, cel de lângă Stadionul Ghencea, şi strada Braşov o să fie gata cam într-un an şi jumătate de acum„, a mai precizat primarul Nicuşor Dan.

Sursa: adevarul.ro

- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Cele mai noi stiri