marți, noiembrie 29, 2022
Județul Ilfov
cer acoperit de nori
3.2 ° C
5 °
2.7 °
86 %
3.1kmh
100 %
mar
5 °
mie
6 °
joi
3 °
vin
4 °
sâm
7 °

Un bărbat a căzut din imobil şi a decedat – S-a deschis o anchetă pentru ucidere din culpă

Stiri de citit

Un bărbat a căzut din imobil şi a decedat, ulterior fiind deschisă o anchetă pentru ucidere din culpă, a informat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov, informează Agerpres.

Astfel, duminică după-amiaza, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat de către o femeie, cu privire la faptul că soţul acesteia a căzut în imobilul de domiciliu, din Baloteşti, şi nu mai reacţionează.

Imediat, poliţiştii oraşului Otopeni s-au deplasat la faţa locului, pentru efectuarea activităţilor din competenţă, unde au identificat persoana în cauză, respectiv un bărbat în vârstă de 37 de ani.

De asemenea, la faţa locului s-a deplasat şi un echipaj medical, care a constatat decesul bărbatului respectiv, a precizat sursa citată.

S-a relaţionat cu medicul legist, care s-a deplasat la faţa locului, iar după examinarea medico legală externă, trupul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Ilfov, pentru efectuarea necropsiei.

Cazul a fost preluat de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, în cauză fiind deschis dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, urmărirea penală fiind efectuată sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.

Sursa : stiripesurse.ro

- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Cele mai noi stiri