joi, octombrie 6, 2022
Județul Ilfov
cer senin
22.4 ° C
23 °
22 °
37 %
4.1kmh
0 %
joi
22 °
vin
23 °
sâm
22 °
Dum
23 °
lun
19 °

Euro s-a întors la 4,90 lei

Stiri de citit

Perioada de apreciere a leului, care a beneficiat de o serie de factori favorabili, s-a încheiat la sfârșitul săptămânii trecute.

Lunea trecută, cursul euro a scăzut la 4,8215 lei, minimul ultimilor doi ani și jumătate, iar cotațiile au atins un minim de 4,8020 lei, ceea ce a făcut ca BCE să calculeze o cotație de 4,8198 lei/euro.

Următoarele ședințe au adus creșterea euro, odată cu înmulțirea ordinelor de cumpărare din partea importatorilor, care trebuie să achite achizițiile din cursul verii.

Vineri, tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,87 – 4,904 lei ceea ce a făcut ca BNR să stabilească o medie de 4,8936 lei iar BCE a calculat o cotație de 4,9019 lei.

Presiunea pe curs se va menține și în zilele următoare, datorită deficitului de valută din piață. Conform INS în primele șapte luni ale anului, deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) a fost de 18,768 miliarde euro, mai mare cu 5,882 miliarde euro decât cel înregistrat în perioada similară din 2021.

Nivelul exporturilor va avea de suferit din cauza încetinirii economiilor din zona euro, principalul partener comercial al României.

În scenariul macroeconomic central pe termen scurt revizuit al Băncii Transilvania economia națională ar putea crește cu ritmuri anuale de 4,4% în 2022, pentru a încetini în 2023 la 2,4%, pe fondul deteriorării climatului macroeconomic din zona euro și erodării venitului real disponibil al populației. PIB ar urma să crească cu 4,6% în 2024.

Aprecierea leului din ultimele săptămâni va încetini ritmul de creștere a inflației. În aceste condiții, dobânzile interbancare au cunoscut o scădere ușoară. La aceasta a contribuit și avertismentul guvernatorul BNR care a spus că ele au „sărit calul”.

Vineri, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut la 7,92% față de 7,93%, la începutul săptămânii trecute.

Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât la finalul perioadei la 8,08% față de 8,10% la debutul intervalului. Indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a încheiat săptămâna la 8,23% față de 8,26%, valoare stabilită lunea trecută.

Joi, în cursul celei de a șasea ședință de politică monetară din 2022, BCE a decis majorarea ratei de referință de la 0% la 0,75%, cu scopul de a stopa inflația, care a crescut în august la 9,1%. Instituția a majorat previziunile pentru dinamica anuală a prețurilor de consum la 8,1% în 2022, 5,5% în 2023 și 2,3% în 2024, motiv pentru președintele BCE, Christine Lagarde, să semnaleze noi majorări ale dobânzii de referință pe termen scurt.

Decizia a influențat evoluția euro. După o scădere la 0,9877 dolari, minim al ultimilor 20 de ani, moneda unică a crescut vineri la 0,9995 – 1,0112 dolari și a închis ziua peste Ocean la 1,0045 dolari. La noi, cursul monedei americane a atins un maxim de 4,9031 lei dar a încheiat perioada la 4,8528 lei.

Cursul francului elvețian a crescut de la 4,9487 la 5,0703 lei iar cel al lirei sterline a fluctuat între 5,5911 și 5,6378 lei.

Prețul gramului de aur a crescut de la 267,7230 lei, la începutul perioadei, la 269,4270 lei, la sfârșitul ei, după ce metalul galben s-a apreciat la 1.712 – 1.729 dolari/uncie.

RADU GEORGESCU

- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Cele mai noi stiri