joi, octombrie 6, 2022
Județul Ilfov
cer senin
22.4 ° C
23 °
22 °
37 %
4.1kmh
0 %
joi
22 °
vin
23 °
sâm
22 °
Dum
23 °
lun
19 °

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, dr. Raed Arafat, a declarat joi, la Conferinţa SSIMA de la Oradeacă în managementul situaţiilor de urgenţă întotdeauna e loc de învăţat

Stiri de citit

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, dr. Raed Arafat, a declarat joi, la Conferinţa SSIMA de la Oradea, că în managementul situaţiilor de urgenţă întotdeauna e loc de învăţat şi de făcut lucrurile mai bine, iar din ultimii doi ani de pandemie trebuie păstrate experienţele noastre pozitive şi folosite şi cele din alte ţări.

„Vorbim astăzi despre situaţiile de urgenţă, de ce a fost pe timpul pandemiei privind managementul medical al urgenţelor şi al numărului mare de pacienţi, de modul în care se implică spitalele, modul în care am colaborat şi va trebui să colaborăm între noi. Mesajul meu către tinerii participanţi este în primul rând să analizeze foarte bine tot ce s-a întâmplat în ultimii doi ani şi să înveţe din ce s-a întâmplat. Nu este un mesaj doar pentru tineri, ci pentru noi, toţi. Dacă nu învăţăm şi dacă nu corectăm lucrurile pe care le-am descoperit că nu au mers atunci bine sau dacă nu învăţăm lucrurile care au mers bine ca să le avem pregătite pentru data viitoare, e clar că vom repeta aceleaşi greşeli şi aceleaşi probleme vor apărea din nou”, a declarat, pentru AGERPRES, dr. Raed Arafat.

În al doilea rând, şeful DSU a menţionat faptul că la această conferinţă internaţională participă mai mulţi specialişti din Israel, cu experienţă consistentă în gestionarea accidentelor colective şi organizarea sistemelor sanitare.

„Avem şi de la dânşii de luat lucruri pozitive şi de implementat. Aşa că astfel de conferinţe sunt un loc de schimb de experienţă, de a învăţa lucruri în plus şi un loc unde să ne gândim că ce am făcut bine să păstrăm, iar ce este de făcut mai bine să învăţăm şi să ne pregătim pentru data viitoare, deoarece nimeni nu ştie când va fi nevoie”, a mai declarat dr. Raed Arafat.
 


În cadrul conferinţei SSIMA a avut loc joi o sesiune extraordinară dedicată Managementului situaţiilor de urgenţă, care a fost coordonată de dr. Raed Arafat şi prof. Michael Halberthal (director general al unui centru medical şi cadru universitar la Institutul Tehnolic din Israel), având ca invitaţi pe ambasadorul Israelului în România, Reuven Azar, consilierul prezidenţial Diana Păun, prof. Idit Matot, consilierul în investiţii Irit Idan, prof. dr. Şerban-Ion Bubenek Turconi, preşedintele Societăţii Române de Anestezie şi Terapie Intensivă, precum şi un reprezentant al Primăriei Haifa, Inbal Rivlin.
 


Aproape 200 de medici, doctoranzi, profesori de bioinginerie şi specialişti în tehnologii medicale din peste zece ţări participă, până pe 10 septembrie, la Conferinţa Internaţională de Tehnologie Medicală SSIMA Re:Imagine Healthcare, eveniment medical unic în Europa de Est, aflat la a VI-a ediţie, găzduită în premieră de Oradea, în sala mare a Primăriei.
 


Pentru prima dată în cadrul SSIMA s-a organizat miercuri şi o expoziţie medicală într-un spital, respectiv la Spitalul Clinic Judeţean din Oradea, a cărui conducere s-a arătat deschisă spre a moderniza unitatea cu aparatura cea mai modernă. Un robot chirurgical de ultimă generaţie, adus din Anglia, a fost expus şi în holul Primăriei Oradea pentru a fi testat de participanţii interesaţi. 

Sursa : agerpres.ro

Articolul precedentRomânia a solicitat Comisiei Europene să aprobe ca o parte din fondurile alocate pentru exerciţiul financiar 2014-2020
Articolul următorHubert Thuma, 𝗽𝗿𝗲𝘀̦𝗲𝗱𝗶𝗻𝘁𝗲 𝗖𝗼𝗻𝘀𝗶𝗹𝗶𝘂𝗹 𝗝𝘂𝗱𝗲𝘁̦𝗲𝗮𝗻 𝗜𝗹𝗳𝗼𝘃: 𝗖𝘂𝗽𝗮 𝗦𝗵𝗮𝗴𝘆𝗮 – 𝘀𝗽𝗼𝗿𝘁, 𝘃𝗼𝗶𝗲 𝗯𝘂𝗻𝗮̆, 𝗿𝗲𝗹𝗮𝘅𝗮𝗿𝗲
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Cele mai noi stiri