joi, octombrie 6, 2022
Județul Ilfov
cer senin
20.8 ° C
21.1 °
19.9 °
42 %
5.7kmh
0 %
joi
21 °
vin
23 °
sâm
22 °
Dum
23 °
lun
20 °

George Cristian Tuţă, deputat PNL, a participat la ”Școala de vară de ştiinţă şi tehnologie de la Măgurele”

Stiri de citit

Deputatul PNL, George Tuţă, a participat luni, 22 august, la ”Școala de vară de ştiinţă şi tehnologie de la Măgurele”, care se desfăşoară în perioada 20 august – 3 septembrie

Ce declară despre acest eveniment : ”De cele mai multe ori, ficţiunile literare sau cinematografice ne prezintă omul de ştiinţă în două ipostaze dominante. Fie este un personaj negativ care doreşte să cucerească sau să distrugă lumea, fie este un personaj excentric care face experimente într-un subsol şi deseori iese de acolo cu părul vâlvoi. Dacă tot suntem la capitolul ficţiune, aş mai introduce o notă personală. În Don’t Look Up, savanţii, deşi au adevărurile obiective de partea lor, nu reuşesc să convingă oamenii de validitatea cunoaşterii ştiinţifice. Iar aici, din păcate, ne aflăm şi noi în România, ştiinţa nu a câştigat încă bătălia cu prejudecăţile oamenilor. Acest lucru trebuie schimbat puţin câte puţin. De ce nu, începând chiar de aici! De ce nu, chiar de voi! Măgurele este acel punct de pe harta ştiinţei care priveşte tot timpul în sus, care susţine de peste jumătate de veac adevărul ştiinţific. Va trebui, însă, să faceţi ceva în plus. Să aduceţi adevărul ştiinţific în zona de confort a nespecialiştilor. Să explicaţi concepte grele în cuvinte simple. Ba chiar concepte simple în noţiuni şi mai simple. Să explicaţi că puterea de calcul, automatizarea şi robotica fac parte din viaţa noastră şi ar fi bine să avem curajul să ne bazăm din ce mai mult pe ele. De ce spun asta. Jumătate din joburile actuale pot fi automatizate în mare măsură, iar dacă vă gândiţi la un job în zona de training şi educaţie… procentul se duce spre 70%. Pentru că în loc de profesor vom avea procesor. Întrebaţi-vă de exemplu prietenii programatori de unde au învăţat ultimul limbaj de programare. Și pariez pe următorul răspuns: de pe forumuri, de pe platforme de învăţare, din tutoriale online. De ce se întâmplă asta? Trăim într-o eră a cunoaşterii, o eră modelată de blockchain, de inteligenţa artificială, de roboţi, o eră a globalizării şi a fake news. Una dintre erorile care se fac la nivelul nespecialiştilor este că imaginea asupra roboţilor este una distorsionată. Roboţii nu vor arăta ca C3PO şi nu se vor comporta ca el. Cel mai probabil, majoritatea roboţilor vor fi linii de cod asamblate pentru a face rapid sarcinile repetitive şi plictisitoare. Poate părea contraintuitiv, dar ca parlamentar, mă preocupă mult aceste subiecte. De peste un an încerc să îmi imaginez cum va arăta România in 2030, dar încă nu am o imagine completă. Cum va arăta piaţa muncii ? Nimeni nu ştie. Dar un lucru vi-l pot spune cu certitudine: joburile voastre, la care veţi fi buni şi care vă vor plăti facturile, nu au fost încă inventate sau definite. Roboţii nu vor lua joburile oamenilor, este primitiv să gândim aşa. Roboţii vor crea spaţiu pentru alte joburi decât cele pe care le ştiam. Ce putem face este să ne pregătim pentru toate acestea. Cei care vor avea primul loc de muncă în 2030 sunt fix de vârsta voastră de acum sau chiar mai tineri. Aşa că m-am gândit la 5 sfaturi pentru voi.Sfaturi pe care le dau şi prietenilor, dar şi copiilor mei care sunt mult mai mici decât voi, au 3 şi 5 ani.Aşa că le vom zice 5 sfaturi:
1. Educaţi-vă/ învăţaţi oriceEducaţia în vremuri extrem de schimbătoare e mai importantă ca niciodată! Nu contează forma de învăţământ, că e un curs, o diplomă sau un doctorat, că e un curs online sau un training foarte specializat. Mergeţi la facultate, nu o dată, în viitor s-ar putea să reveniţi de mai multe ori ca să vă specializaţi şi pe alte subiecte.
2. Nu vă limitaţi aria de pregătire. Nu vă ultraspecializaţi.Într-o zi, fiica mea a reuşit să facă adunări cu cifra 1 şi mi-a zis, citez: sunt şefa matematicii. Aşa sunt fetele de mici, şefe. Însă sfatul meu pentru ea, dacă va vrea cu adevărat să meargă să studieze matematica la facultate, este să nu studieze doar matematica, ci să descopere şi artele şi ştiinţele umane, şi literatura, şi istoria. Chiar dacă azi sunt ultra importante toate elementele din STEM (ştiinţă, tehnologie, inginerie, matematică) aş adăuga şi arta în acest termen. Imaginaţi-vă doar câte joburi poate accesa azi un programator bun care are şi ochiul unui artist.
3. Soft skils sunt iarăşi foarte importante.Abilitatea cuiva să interacţioneze eficient cu alte persoane. De a face lucruri împreună, de a comunica sau a lucra în echipă. De a fi antreprenor, inovativ şi adaptiv, creativ şi curios, de a avea şi a utiliza gândirea critică şi independentă. Lucrul acesta nu se învaţă doar la şcoală, asta se învaţă foarte uşor din ce faceţi aici: din participarea la aceasta tabăra. Din experimentare, din contacte fără smartphone, din simpla bucurie de a fi şi de a face lucruri împreună. Veţi descoperi la final că aţi rămas cu idei sau optici noi. Dacă dobândiţi aceste abilitaţi, vă garantez ca nimeni nu vi le va putea înlocui.
4. Știu că e greu la vârsta voastră, dar e important. Gândiţi-vă la cariere pe care vreţi să le urmaţi, nu la locuri de muncă. Priviţi spre exemplu CV-ul prietenului meu Sebastian Burduja. El nu a rămas blocat într-un job care îi aducea o siguranţă şi un confort sporit. El a ales să facă diferenţa şi în trei luni la minister, se vede diferenţa. In scurt timp vom şi simţi această diferenţă. Încă un exemplu. Dacă ne uităm 10 ani în urmă: nu căuta nimeni un dezvoltator de aplicaţii pentru telefon, azi avem un deficit de 300k de dezvoltatori la nivel mondial. Acum 10 ani jobul nu exista, dar au fost unii, suficient de educaţi şi de flexibili, care să se transforme imediat.
5. Calitatea va conta din ce în ce mai mult în era informaţiei. Căutaţi cele mai bune şi credibile forme de perfecţionare. Indiferent de amploare, participaţi la toate formele de pregătire sau voluntariat care să vă ofere experienţă şi experienţe. Nu va interesa pe nimeni diploma de la universitatea Gigi Becali, orice angajator va căuta persoane educate care să poată duce un proiect simplu la îndeplinire. Profitaţi de internet şi imensitatea de cunoştinţe pe care le puteţi găsi gratis pe YouTube. Generaţia mea a fost limitată, ce ştiau părinţii şi bunicii şi ce mai aveam fiecare in bibliotecă. Acum aveţi şansa să vă updataţi mereu cu o versiune mai bună.Deşi momentan nu par să înţeleagă foarte mult, acestea sunt cele 5 idei pe care le urmăresc în relaţia cu ai mei copii. Dar sunt, de fapt, importante pentru orice tânăr care trebuie să privească în sus.Nu toate aspectele pot fi robotizate, roboţii nu vor putea fi antreprenori sau politicieni. Viitorul muncii este ceea ce inteligenţa artificială nu este şi nu poate fi. Ceea ce va duce la joburi mai umane. Mai creative, mai atractive. Iar în ceea ce mă priveşte, vă asigur că privesc mereu în sus şi sunt deschis pentru a susţine orice proiect valoros care poate aduce adevărul ştiinţific acolo unde îi este locul şi ne ajută pe toţi să ducem România cât mai sus, nu doar în sport şi în informatică, dar şi în bunăstarea cetăţenilor noştri!”, a transmis George Tuţă, chestorul Camerei Deputaţilor.Școala de vară de Știinţă şi Tehnologie se află la ediţia a V-a şi oferă programe de practică în laboratoarele de cercetare pentru elevi, precum şi programe de dezvoltare profesionlă interdisciplinare pentru profesorii interesaţi de predarea integrată STEM/STEAM din învăţământul secundar, gimnazial şi liceal.

- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Cele mai noi stiri