joi, octombrie 6, 2022
Județul Ilfov
cer senin
22.4 ° C
23 °
22 °
37 %
4.1kmh
0 %
joi
22 °
vin
23 °
sâm
22 °
Dum
23 °
lun
19 °

Rusia a început să livreze Ungariei mai mult gaz decât era prevăzut în contract

Stiri de citit

Ungaria, membră a Uniunii Europene, a anunţat sâmbătă că Rusia a început să-i livreze mai mult gaz natural decât era prevăzut în precedentele lor acorduri comerciale, după o vizită a ministrului său de externe la Moscova, în iulie.

Ministerul ungar al Afacerilor Externe a explicat că negocierile comerciale cu Moscova „au permis să se ajungă la un acord”, având drept rezultat faptul că Gazprom a început să livreze vineri „volume superioare celor menţionate în contract”, relatează AFP, citată de Agerpres. „Este datoria guvernului ungar să asigure o aprovizionare sigură cu gaz pentru ţară şi suntem la înălţime”, a postat pe Facebook un înalt funcţionar al ministerului, Tamas Menczer. Până la sfârşitul lui august, un volum suplimentar cotidian de 2,6 milioane de metri cubi pe zi va intra în ţară prin gazoductul Turkstream, a precizat el, adăugând că negocieri privind livrările sunt în curs din septembrie. Ministrul ungar de externe Peter Szijjarto a făcut o deplasare neprevăzută la Moscova în iulie pentru a discuta despre achiziţionarea a 700 de milioane de metri cubi suplimentari de gaz, care să se adauge celor 4,5 miliarde livrate în fiecare an Budapestei înainte de conflictul din Ucraina. „În lumina a ceea ce ştim despre starea actuală a pieţei europene, este clar că achiziţia unui volum atât de mare este imposibilă fără surse ruseşti”, a estimat Menczer. UE a început să pună în practică în această săptămână un plan vizând reducerea consumului de gaz cu 15%, pentru a face faţă creşterii necontrolate a preţurilor la energie provocate de invazia rusă în Ucraina. Anumite ţări ale blocului european au totuşi reticenţe în a urma planul cu stricteţe, care oricum prevede „reducerea voluntară a cererii”. Ungaria, care depinde de gazul transportat direct din Rusia, a cerut o derogare.

Sursa:digi24.ro

- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Cele mai noi stiri