luni, iunie 27, 2022
Județul Ilfov
cer senin
16.9 ° C
19.9 °
16 °
87 %
2.2kmh
0 %
lun
29 °
mar
29 °
mie
34 °
joi
35 °
vin
27 °

Creșterea prețurilor la carburanți: Ciucă cere miniștrilor să verifice cum s-a ajuns la aceste prețuri

Stiri de citit

Premierul Nicolae Ciucă a cerut, joi, Ministerului Energiei și Ministerului de Finanțe să verifice prețurile la carburanți. „Să avem o decizie privind modul în care s-a ajuns la acest nivel al prețurilor la carburanți”, a explicat prim-ministrul.

„Vom aproba OUG privind combaterea acțiunilor speculative. Este o ordonanță de urgență pe care avem datoria să o aprobăm, astfel încât să putem să evităm situații excepționale, situații pe care deja am putut să le vedem întâmplându-se atât în perioada pandemiei de Covid, cât și în prima perioadă de după declanșarea acțiunii militare ruse în Ucraina.

Avem datoria să ne protejăm cetățenii, avem datoria să ne protejăm mediul de afaceri. Cred că e important să asigurăm un cadru cât se poate de bine reglementat și onest între cerere și ofertă, pentru a putea să combatem orice creștere artificială a prețurilor”, a transmis premierul Nicolae Ciucă, joi, înaintea ședinței de Guvern.

Premierul a cerut Ministerului Energiei și Ministerului de Finanțe să verifice prețul la carburanți.

„Să avem o decizie la nivelul Guvernului privind modul în care s-a ajuns la acest nivel al prețurilor la carburanți”, a explicat Ciucă.

- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -spot_img

Cele mai noi stiri